Costel Lupașcu, deputat de PSD Botoșani: ,,Redeschideți spitalele sufletului – redeschideți bisericile’’

Comunicat:

În urma acțiunilor haotice și a incompetenței Guvernului PNL care nu a ținut cont de nimeni și de nimic, în gestionarea crizei medicale, dar și în lipsa oricărui dialog pentru un plan de măsuri economice și sociale, deputatul social-democrat Costel Lupașcu face următoarele precizări.

,,Apelul meu către Guvern este simplu și îndeamnă la rațiune și înțelepciune: din data de 15 mai, în România trebuie să se redeschidă bisericile! NU mai țineți credincioșii departe de bisericile lor! Cred că printre primele instituții care trebuie să se redeschidă în România, ar trebui să fie bisericile, după două luni grele de izolare și interdicții, atât pentru clerici cât și pentru enoriași. Din 15 mai, odată cu  ridicarea stării de urgență, trebuie revenit treptat la normalitate, iar guvernul României, în contextul relaxării măsurilor de prevenire a pandemiei, trebuie să permită redeschiderea bisericilor și a lăcașelor de cult. Nu puteți neglija dreptul la credință, la rugăciune și dreptul la comuniune religioasă pe care românii îl au, indiferent de cultul religios. Se poate reveni, de pe 15 mai la situația în care, bisericile să fie deschise, numărul credincioșilor participanți să fie la limita evitării oricărui pericol, cu respectarea tuturor normelor sanitare de prevenire și a celor de distanțare fizică. Biserica a pledat în această perioadă şi va pleda ferm pentru respectarea cu rigoare a normelor de igienă recomandate insistent de autorităţile medicale. Sunt sigur că bisericile și preoții vor respecta toate reglementările legale, normele şi recomandările pe care le vor impune la nivel comunitar și parohial. ’’

 

,,Românii au încredere în Biserică, în Armată, în cadrele medicale și în pompieri, în  Poliție și Jandarmerie, de aceea, cu credință și speranță, vom trece peste aceste vremuri grele. Un virus invizibil și, aparent neînsemnat, a intrat în conflict cu toată umanitatea, îngenunchindu-i libertatea, demnitatea și imunitatea. Dar românii au dat dovadă de putere și credință, iar în fiecare casă și fiecare familie și-a alcătuit propriul altar, casele credincioșilor devenind astfel, fiecare în parte, o mică biserică. Cea mai dureroasă experiență a fost, de departe, atât pentru cler cât și pentru popor, imposibilitatea de a fi împreună în noaptea de Înviere, de a primi Sfânta Lumină și a cânta „Hristos a Înviat”. Biserica și credincioșii s-au adaptat și la această situație. Românii merg în biserică pentru a se ruga, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru binecuvântările date, pentru a-și plânge necazul, pentru a-și împărți bucuria. De aceea, Biserica, se cuvine să fie principala instituție deschisă credincioșilor din data de 15 mai, revenindu-se la săvârșirea slujbelor în aer liber, cu păstrarea distanței sociale ’’ a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.

(Comunicat de presă emis de către Costel Lupașcu, deputat al PSD Botoșani)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Supărare pe un stadion din județul Botoșani: Arbitru bătut de un suporter nemulțumit, chiar în timpul meciului de fotbal!

astăzi, 11:21

Polițiștii din Vlăsinești efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, comisă în comuna Ungureni, de către un t&a...

Se întâmplă în Botoșani: Au atras victima într-un loc izolat, unde au agresat-o și au șantajat-o să nu anunțe poliția!

astăzi, 11:08

La data de 9 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de...

Medicii care pleacă de la stat la privat în timpul programului și își transferă pacienții, amenințați cu concedierea!

astăzi, 10:33

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ia în calcul măsuri drastice împotriva medicilor care își abandonează activitatea din spitalele publice înainte de terminarea pr...