Toma Hogea. Sau Tomiță, cum îi spun prietenii! Născut în Botoșani, pe 17 aprilie 1957, Toma Hogea este profesor, actor și regizor a cărui implicare artistică se bucură de recunoaștere națională și internațională.
Trecut mai întâi, copil fiind, prin Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani, Toma Hogea a fost nevoit să apeleze la multe metode pentru a se elibera de corvoada instrumentelor. "Rupeam corzile de multe, foarte multe ori. Uneori le rupeam efectiv din greșeală, iar de foarte multe ori, de cele mai multe ori, din dorința arzătoare de a nu mai avea pe ce să studiez. Și biata mamă a încercat întotdeauna să-mi cumpere cele mai profesioniste cu putință corzi. Ruperea corzilor... se făcea uneori deliberat, asumându-mi gestul, dar de cele mai multe ori disimulam, o lăsam să creadă că a fost un accident. Nici în ziua de azi nu pot să uit serile de marți și vineri când venea profesoara acasă și începea marele travaliu și marele chin", mărturisea Toma Hogea într-un interviu acordat publicației CuzaNet.
După absolvirea liceului, Toma Hogea a urcat direct pe scenă, din 1977 până în 1981 fiind actor la Teatrul de Stat "Mihai Eminescu" din Botoșani, dar și colaborator la Teatrul de păpuși "Vasilache".
"Eu am debutat în Botoșani, la Teatrul "Mihai Eminescu" în "Jocul de-a Vacanța", jucând Jeff, într-o regie de excepție. Adică e vorba despre doamna Zoe Stanca, unul dintre cei mai reputați regizori de la București. Ceva mai târziu, abia după patru-cinci ani, am dat concurs și am venit în Iași, la Teatrul pentru Copii si Tineret "Luceafărul". Am trecut prin patru-cinci teatre: "Mihai Eminescu" și "Vasilache" din Botoșani, apoi "Luceafărul", "Bon-Ton" și "Ateneul Tătărași" din Iași", povestea actorul în același interviu.
”Pe principiul că nimic nu este întâmplător în viață, în anul 1980 am părăsit Teatrul „Mihai Eminescu” și familia mea (fiind singur la părinți, mama mea, care m-a divinizat, a muncit zi și noapte, făcând sacrificii inimaginabile pentru a-și vedea „băietul, OM cu carte”!) ajungând la Teatrul pentru Copii și Tineret din Iași. Două decenii m-am bucurat de „statutul privilegiat” de Prinț, de Făt-Frumos, de roluri pline de candoare și inocență cum ar fi: Nică din „Amintiri din copilărie”, Gheorghiță din „Baltagul” sau Guliță din „Chirița în Iași” etc”, mai povestește actorul.
De altfel, aventura ieșeană cuprinde, pe lângă Universitatea de Arte, și activitatea de actor al Teatrului pentru Copii și Tineret "Luceafărul" din Iași. Între anii 1996 și 1998 a fost scenarist, realizator și actor al emisiunii de seară pentru copii "Îngerașul meu" la Radio "Trinitas", Iasi.
Are peste o sută de roluri interpretate decenii de activitate artistică, timp în care a obținut și numeroase premii. Marele trofeu de la Festivalul International de la Galati 1995, cu spectacolul Raza de soare, Premiul pentru regie artistica, obtinut la Volgograd in Rusia cu spectacolul Raza de soare, 2006, Premiul pentru cel mai incantator spectacol, obtinut la Festivalul Mondial de Teatru de Papusi - Praga 2007; nominalizare pentru regie artistica in cadrul aceluiasi festival Premiul pentru debut obtinut la Festivalul International "Gulliver" Galati 2007, cu spectacolele Degetica si Magazinul cu jucarii. Numeroase premii a obtinut cu spectacolul "Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" realizat la Teatrul Merlin, Timișoara.
În 2005, Toma Hogea obține doctoratul la Universitatea G.Enescu Iași. A publicat volumul de versuri "Dacă aș fi" și "Între generații", dar cel mai important este faptul că ne-a dat "Istoria Teatrului de Animație din România", lucrare deosebit de importantă în breasla artiștilor marionetiști.
Toma Hogea a făcut film, regie, a scris vrute și nevrute. Însă a rămas, până la urmă, în copilărie, ca actor dramatic, actor-mânuitor de păpuși și marionete, dar și regizor.
"Eu m-am jucat cu păpuși suspect de mult. Aveam deja buletin, deci mai mult de 14 ani, și încă nu lăsam păpușile din mână. Asta se întâmpla fiindcă nu aveam frați, iar pe strada unde locuiam, într-o periferie a Botoșaniului, nu erau decât două fetițe, Geta și Vasilica. Ele erau singurele mele partenere de joc. Fiind fetițe, nomal că se jucau numai cu păpușile și așa mi-au inaugurat deschiderea către jocul păpușăresc. Probabil că exista totuși în mine acea dorință ascunsă, acel elan ludic orientat, care mai târziu s-a materializat în arta pe care o slujesc. Actoria, și, în special actoria în Teatrul de Animație, e o artă, nu o meserie", mărturisește actorul.
Toma Hogea a păstrat în suflet Botoșanii și nu doar că îi poartă prin lume aerul eminescian, romantismul de neegalat. Toma Hogea visează la scena pe care a debutat, pstrează prima emoție. Și poartă prin lume dorul de locurile natale. "Dacă aș mai avea o dorință, ar fi să mai apuc să joc într-un spectacol pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”. Acolo mi-am început viața artistică, până o închei, poate să reușesc o dată să mai joc. Sigur că am mai avut posibilitatea să interpretez acolo, pentru că am mers cu cei de la Iași și am trăit niște emoții fenomenale. Vrând-nevrând, în mintea mea se derulau toate amintirile începutului, fiecare ungher al scenei, locul din sală, cabina; știu și acum care era masa de machiaj, scaunul. Am fiori de emoție când pășesc acolo. Rămâne ca prima iubire, care nu se uită niciodată".