Daca an de an maica Teodora, de la Manastirea Guranda, isi intampina pelerinii cu deschidere crestina, cu dragoste, anul acesta, pentru prima data, usa chiliei sale a ramas inchisa. Aflam cu mirare ca maica s-a stins din viata. In iarna trecuta, inainte de Craciun.

Nimeni nu a stiut, nimeni nu a transmis vestea, sa se stie, sa o pomenim. A fost o adevarata mucenita, o stavila impotriva comunismului, o fiinta puternica, vesela, iubitoare de oameni. In ultimii ani ai vietii, pentru ca auzea din ce in ce mai slab, povestea mult, isi intretinea vizitatorii cu intamplari din vietile monahilor pe care i-a cunoscut, despre minunile traite chiar de ea in Manastirea de la Agapia, unde a slujit multi ani.

La peste 40 de kilometri de Botosani, pe soseaua Stefanestilor, ramificatia Durnesti, drumul coteste brusc, parca voit se desprinde de realul omenesc si urca spre padure, usor si aproape fara voie. Manastirea Guranda primeste sufletele cu pace si nespusa liniste. Prin anii 1945, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o maica foarte tanara, sa fi avut vreo 25 de ani, cere binecuvantare de la Dumnezeu si aprobare de la Mitropolitul Irineu Mihalceanu, sa construiasca pe aceste locuri o manastire.

Vremurile erau sarace, oamenii abia se adunau dupa o perioada a istoriei plina de dureri si pierderi omenesti. Poate ca tocmai asta da curaj maicii sa faca o colecta publica pentru ridicarea unui sfant lacas, inchinat Eroilor Neamului cazuti pe campurile de lupta.

Tineretea si nadejdea in Dumnezeu au dat rezultate, pe acele locuri ridicandu-se o biserica din barne de stejar, in care si-au gasit liniste si loc de rugaciune mai multe maici, impreuna cu maica stareta Teodora Volosincu, intemeietoarea lacasului.

Daca anii 59-60, in urma decretului comunist 410/1959, alunga de la Agafton toata suflarea, dar lasa in picioare bisericile aparate de duhul celor ce se odihnesc in pamanturile de sub ziduri, la Guranda, comunismul se manifesta violent, cu ranjetul fiarei care se pregateste sa stapaneasca pentru multe zeci de ani. La Guranda, buldozerele sfarteca fara nici o remuscare fiecare caramida asezata cu truda maicilor, toate cladirile si biserica, la doar 14 ani de la trudnica lucrare de ridicare a lacasului.

Obstea se adaposteste prin manastirile ce au reusit a ramane in picioare. Insa, dupa exact treizeci de ani de la aceste intamplari, maicile si, asemenea lor, nenumarati calugari, se intorc acasa. Pentru ca la fel se intampla la Agafton, la Manastirea Cozancea, asezamant construit de catre paharnicul Bals in 1684, sau la Manastirea Sfantul Nicolae din Cosula, cu o biserica monument din sec. XVI.

Numai ca la Guranda nu mai exista nimic, doar loc arat la margine de padure.

Maica Teodora Volosincu se intoarce, mai batrana cu 30 de ani, pe locul in care a slujit pe Hristos. Intr-un an de zile face iarasi o colecta publica si ridica la loc biserica, pe care o sfinteste in 1991, cu hramul Sfanta Treime.

Alaturi, corpuri de chilii modeste, care amintesc de cele de la manastirile din Bucovina, unde salasluiesc maicile si se roaga pentru Eroii neamului. Adevarata pilda de credinta, de nadejde, de osardie.

Maica Teodora Volosincu este o pagina importanta a crestinismului romanesc.

A trait in discretie, a trecut la Domnul in pace.

Noi, cei de astazi, avem datoria macar sa o pomenim si sa ii aprindem o lumanare la mormant!