Iubitorii de artă tradiţională o întâlnesc la târgurile şi festivalurile dedicate meşterilor populari, fie de la Botoşani fie în judeţele Moldovei, de la Iaşi la Galaţi, Neamţ.
"Fostă profesoară de Limba Română a înţeles marea importanţă a păstrării sau reactivării unor obiceiuri şi meşteşuguri (în special ţesutul şi ouăle încondeiate) în satele comunei natale. Din 2003 a gândit acţiunea ei ca un veritabil manager; însă, nu a uitat acele calităţi înscrise organic în sufletul moldoveanului: ospitalitate, generozitate şi bunătate. A reuşit într-un interval relativ mic de timp să câştige încrederea multor femei din sat, femei care încă mai preţuiesc rânduielile străbune. Acum, grupul acesta începe a fi considerat un model de reuşită, experienţa de la Mihai Viteazul putând fi extinsă şi în alte localităţi ale judeţului Botoşani şi, de ce nu, ale României. Întrebarea care se pune este însă următoarea: au satele noastre oameni ca Maria Zoiţanu, oameni capabili să urnească lucrurile din inerţie sau să jertfească timp şi energie pentru a scoate pe alţii în prim plan?", se întreabă Marcel Lutic, într-un articol dedicate Mariei Zoiţanu, publicat de mesteri-populari.ro.
Într-un articol publicat acum câţiva ani în "Lada cu zestre", având titlul "Minunea de la Mihai Viteazul (Ungureni-Botoşani)", profesoara pensionară Maria Zoiţanu, sufletul femeilor de aici, care încă mai ţin la valorile neamului nostru, explica celor care mai au răgaz să asculte:
"Mă străduiesc să fac din comuna natală, din satul meu o zonă care să atragă turiştii care doresc să vină să înveţe meşteşugurile de la noi. M-am născut la ţară şi tot în sat am copilărit şi mai târziu mi-am desfăşurat activitatea. Aşa am putut cunoaşte foarte bine obiceiurile, bucuriile şi necazurile celor în mijlocul cărora trăiam.
După cum se ştie, dintotdeauna oamenii de la ţară şi-au realizat obiectele de îmbrăcăminte, precum şi cele pentru decorarea interioarelor, cu propriile mâini, din materiale existente în gospodărie: in, cânepă, lână ş.a. Aşa au procedat şi procedează încă mulţi gospodari din Mihai Viteazul-Ungureni. Adesea, am fost fascinantă de migala cu care femeile realizau ajururi la ii, perdele, feţe de masă, obţinând dantelă din ac şi aţă. Dar şi îmbinarea şi alegerea culorilor la ţesut este tot o artă. Teancurile de ţesături – de zestre – atrag atenţia şi astăzi la multe gospodine de pe la noi când eşti poftit în casa cea mare. Adevărate comori zac liniştite, fiind răvăşite anual pentru a fi aerisite şi verificate să nu aibă molii sau şoareci. Am folosit intenţionat cuvântul "zac" pentru că persoanele ce deţin asemenea comori se sfiiesc să le folosească, iar copiii refuză ţesăturile de casă spunând că nu mai sunt la modă. Aşa se face că toate casele noastre sunt deja invadate de carpete, covoare, feţe de masă, prosoape pluşate, care reprezintă alte ţări, alte culturi. Am ajuns să ne fie ruşine de ceea ce am moştenit de la bunii şi străbunii noştri, de ceea ce ne reprezintă ca naţie şi să ne mândrim cu turcisme şi chinezării. Cei în vârstă se prăpădesc rând pe rând, cu regretul în suflet şi lacrimi în coada ochiului că ceea ce e de demult nu mai prezintă valoare, este dat deoparte, de cele mai multe ori aruncat în foc.Iată contextul în care de mulţi ani încoace încerc să fac cunoscută activitatea femeilor din satul meu, să le determin să fie mândre de lucrurile făcute de mâna lor, să le fac conştiente de faptul că sunt valoroase, să ştie să le preţuiască bine căci tragem nădejde că vor avea mare căutare în viitorul apropiat.
De mare ajutor ne-a fost Centrul Creaţiei Populare Botoşani, prin referent etnograf Margareta Mihalache, care ne-a invitat la târguri ale meşterilor populari. Nu putem uita nici contribuţia AMPM, prin preşedintele ei, etnograful Marcel Lutic, care ne-a dat încă o doză de curaj şi sfaturi înţelepte. Femeile care au participat la asemenea manifestări au venit entuziaste, povestind celor din sat că lucrurile făcute în casă sunt apreciate, s-au mândrit cu diplomele obţinute, păstrându-şi chiar şi ecusoanele.
Consider că reînvierea meşteşugurilor tradiţionale ar fi benefică pentru locuitorii de la sate căci s-ar crea locuri de muncă pentru o parte din populaţie, s-ar valorifica materia primă existentă – lâna – care în momentul de faţă se găseşte în cantităţi considerabile pe izlazuri, în râpe, pe lângă liziere. Lâna oilor din România nu are valoare, însă o fabrică din Botoşani prelucrează lână de Australia! Cânepa pentru fibră nu avem voie s-o cultivăm, dar în comerţ există sfoară de cânepă adusă din nu ştiu ce ţări! 2000 de ani s-a prelucrat cânepa la noi, nimeni n-a păţit nimic, dar de câţiva ani a devenit, brusc, periculoasă. Dar firele sintetice nu sunt periculoase? Textilele din bumbac, lână, cânepă sunt ecologice, la îndemâna celor de la ţară, care încă mai reprezintă cel mai mare procent din populaţia ţării.
Centrele de Creaţie Populară din fiecare judeţ, prin deplasări în localităţi, pot descoperi valori necunoscute încă şi pot promova cultura tradiţională. Pe de altă parte, cred că înfiinţarea unei asociaţii a meşterilor la nivel de judeţ n-ar fi de neglijat. Participarea la târguri importante, expoziţii periodice, tabere de creaţie – bine mediatizate – toate acestea au un impact deosebit asupra meşterilor populari.
În sfârşit, iniţierea tinerilor în arta ţesutului, a olăritului, ar trebuie să stea în centrul atenţiei. Cred că la Şcolile de Arte şi Meserii s-au scos suficiente serii de confecţioneri şi lucrători în agricultură. Ar fi bine ca aceste şcoli să se orienteze şi spre meşteşugurile tradiţionale. La fel ar trebui procedat şi la opţionalele de la clasele de gimnaziu. Nu mai ştiu copiii noştri să facă un nod, să ţină acul în mână! Să facă punct de rămurică măcar... Cum să ştie să aprecieze un lucru făcut de mână dacă nu ştiu cum se realizează? Factorii de decizie – care au în mâni toate pârghiile – dar şi noi ceilalţi, trebuie să acţionăm în limita posibilităţilor acum, când încă nu e prea târziu, să mai salvăm ce încă mai este de salvat din faţa tăvălugului globalizării!"
Lucru de mână admirat şi de francezi
Obiectele realizate de meşteriţele din Ungureni au ajuns să fie apreciate chiar şi de francezi, chiar la ei acasă, după cum povesteşte doamna Zoiţanu în Ziarul Lumina. "Câteva femei din sat am fost invitate în Franţa, pe un proiect de artă culinară, tineret şi patrimoniu. Au fost de-a dreptul încântaţi de ce poate ieşi din mâna unei gospodine, mă refer aici şi la lucrul de mână, dar şi la bunătăţile culinare. Suntem împăcate că de când am înfiinţat clubul şi facem parte din Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova nu mai contenim cu acţiunile, participările la târguri de profil sau parteneriatele cu şcolile din judeţ", ne-a mai dezvăluit coordonatoarea clubului "Femina".
Francezii (ungurenii sunt înfrăţiţi cu localităţile Tossiat, Revonnas, Montagnat, Saint-Martin du Mont şi Druillat) s-au minunat de teancurile cu zestre clădite până la pod în casa mare a gospodinelor satului, "teancurile de ţesături erau acoperite cu prostire, le-am convins pe femei că nu e de ruşine şi că trebuie dezvelite şi arătate lumii aceste frumuseţi".
