LUCRETIA ANDRONIC
Lucreţia Andronic, pe numele său real Lucreţia Ifrim, s-a născut pe 25 aprilie 1925, la Dumbrăveni, judeţul Suceava. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, statut obţinut după publicarea multor volume de versuri, dar şi adjudecarea premiilor literare de-a lungul timpului.
Plămădită în spaţiul sucevean, Lucreţia Andronic a fost elevă a Liceului "Carmen Sylva" din Botoşani. În perioada 1948-1952 a urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială Iaşi, instituţie unde a obţinut şi licenţa. A activat la Direcţia Agricolă Botoşani. Locuieşte în oraşul Botoşani.
Poeta Lucreţia Andronic a debutat publicistic în revista Convorbiri literare, debutul editorial petrecându-se în anul 1987, cu volumul "Uşa dintre cuvinte", apărut la Editura Litera. Un an mai târziu publica "Târgul de vise", la aceeaşi editură.
Au urmat volume noi, postdecembriste, semn că poeta venea cu un depozit important de poeme. Astfel, în 1990 publică "Vara neterminată", Editura Litera, în 1992 "Întîlniri în infinit", la Editura Cariatide, iar în 1993 "Vacantă în cer", Editura Cariatide Iasi.
La Editura Institutului National pentru Societatea si Cultura Română îi apare, în anul 1997, volumul "Între două vesnicii", iar doi ani mai târziu "Inelul nuntii de pelin", la Editura Geneze. Următorii ani colaborează cu edituri din Botoşani, publicând "Raza pe care urc", la Editura Agata, în anul 2003, iar în 2005, la Editura Axa, "Păcate omenesti sau Jurnalul unei fete bătrâne".
Lucreţia Andronic nu se opreşte aici. În 2007 îi apar volumele "În calea misterelor" şi "Pentru tot si pentru toate", ambele la Editura Mongabit, Galaţi.
Poeta a fost distinsă cu diplomă cu prilejul aniversării a 12o ani de la aparitia revistei Convorbiri Literare, publicaţie unde Lucreţia Andronic a debutat.
LUCREŢIA ANDRONIC: Printre regrete
Regret tot ce n-am facut.
Pomul oprit. Gîndul ascuns.
Regret mrejele în care-am cazut,
iubirea din calea careia am fugit.
Regret ca ce-am întîlnit am pierdut.
Ca n-am întîlnit ce as fi vrut.
Regret ca nu sînt copac.
Sa dorm, si sa mor în picioare.
Regret ca sînt nunta fara taraf.
Chef fara pahare.
Regret ca zîmbetul tau e plin de noroi.
Ca zîmbetul meu e tavalit în praf.
Regret ca sînt. Regret ca nu sînt!
Regret ca n-o pot plagia pe Edith Piaf,
Seducatoru-i, rîvnitu-i refren:
Rien, non, je ne regrete, rien!
Regret ca regret. Regret ca…
Dar ce oare nu regret?
Poate doar ca nu-s fulg în perna
celui de Dumnezeu si de oameni uitat.
Sigur ca nu-s frunza cazuta
pe ochiul înlacrimat!
