S-a născut în 1990, la Flămânzi. Poate pentru că s-a ivit pe lume într-o zi de 1 iunie, Iustina Irimia parcă nu se mai face mare. Şi nu doar din cauza luminii de pe chip, a zâmbetului şăgalnic, a cuvântului curat Iustina Irimia nu se face mare, cât mai ales din pricina năzdrăvăniei sufleteşti, a curajului inocenţei, a înţelepciunii sincere şi, de ce nu, a îndrăznelii de a fi ceea ce este şi de a deveni mereu întru aproapele.
Cântă de mică, pictează icoane când culoarea şi dorul de sfinţi o provoacă. A fost în trupa de teatru a liceului ("În anul 2008, am avut șansa de a juca în piesa de teatru "Visul unei nopți de vară", în regia dlui Volin Costin, cu rolul zânuței Măzăriche"). A jucat volei (cu importante premii la Olimpiada Naţională de Sport!), a fost voluntar în Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români. A fost vreme de opt ani elevă a Colegiului Național "Mihai Eminescu" din Botoșani, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universității "Al. I. Cuza" din Iași, în anul 2012, specializarea Română-Engleză, și Masterul în Lingvistică generală și românească, doi ani mai târziu.
La 13 a absolvit Școala Populară de Arte din Botoșani, la secția Canto Popular (prof. Maria Tronciu și Dan Doboș). A predat limba română și limba engleză la școlile "Ion Bojoi" Flămânzi, Colegiul Național "A. T. Laurian" și Școala Gimnazială Blândești. Timp de un an și jumătate a fost moderatoarea emisiunii "Muzica ta" de la TVR Iași.
Iustina Irimia colaborat cu Ansamblul "Datina" din Botoșani, Orchestra de Muzică Populară "Rapsozii Botoșanilor" (începând cu 2003, când realizeză primele înregistrări), cu Ansamblul "Doina Carpaților" din Iași (începând cu 2009), Ansamblul "Trei Generații" din Flămânzi. A obţinut premii, începând cu cel din anul 2000, pe când avea 10 anişori (Premiul de debut – Festivalul "Satule, mândră grădină" – Bucecea), continuând cu altele, printre care Premiul I la concursul "Moștenitorii", din cadrul emisiunii "Tezaur Folcloric" – Flămânzi, 2006, Premiul III la concursul "În grădina cu flori multe" – Cernăuți, 2007, Premiul I la concursul "Dorule, floare de rouă" – Botoșani, 2007, Premiul I la concursul "Mina Pâslaru", Sadova, 2009, Premiul I la concursul "Din bătrâni, din oameni buni", Iași, 2010, Premiul de Popularitate la Festivalul "Strugurele de Aur" – Alba Iulia, 2010, Premiul I la Festivalul "Satule, mândră grădină", Bucecea, 2011.
În urmă cu mai bine de doi ani s-a căsătorit cu Teodor Cenușă, astăzi preotul satului Coștiugeni, din comuna Albești, județul Botoșani.
A vizitat Parisul, a sărit cu paraşuta. Şi cum... ce a fost mai greu a trecut, Iustina Irimia răsuflă uşurată şi ne anunţă: "Cât de curând va fi gata și primul album".
"Dumnezeu este Cel care ne trimite oamenii potriviți, la momentul potrivit"
-Să pornim de la... prispa casei părinteşti, vorba cântecului. La Flămânzi, acolo unde s-au ivit primele răsuflări artistice, dar şi primele linii ale icoanelor pictate cu mâna tremurată. Cât de importante au fost acele momente pentru adultul de mai târziu?
-Da, la Flâmânzi sunt toate începuturile mele, la care mă întorc cu drag și duioșie. Nu știu de ce, desi nu sunt o persoană prea ambițioasă, mereu mi-a plăcut să răspund afirmativ provocărilor, poate pentru a-mi testa diverse abilități. Când părintele Marius Pîjîn a lansat provocarea taberei de pictură, cred că aveam vreo 13 ani, pasiune pentru culoare, un feed-back bun al profesorului de desen, dar și o mare curiozitate în ceea ce privește pictura de icoane pe lemn. Participarea la taberele de pictură din timpul vacanțelor școlare m-a ajutat să conștientizez din câtă trudă și răbdare se realizează frumosul și, totodată, îmi sunt de real ajutor acum, când rolurile s-au schimbat și am devenit îndrumător, alături de soțul meu, pentru copilașii din parohia pe care o păstorim.-Cât de important este ca un copil să devină ucenicul unui om aflat la timpul şi la locul potrivit?
-Suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim și suntem continuu în ipostaza de învățăcei, căci mereu avem lucruri noi de învățat. Noi contribuim cu disponibilitate, interes și muncă, iar Dumnezeu este Cel care ne trimite oamenii potriviți, la momentul potrivit. Mă consider norocoasă pentru că am avut nenumărate ocazii de a cunoaște oameni frumoși, care mi-au devenit repere și care sunt surse inepuizabile de cunoaștere.
- Sunt mulţi tineri care îmbracă, astăzi, costumul popular. Câtă responsabilitate implică această devenire de la spectactor la "purtător" de folclor, în sensul de a duce mai departe tradiţia?
-Mă bucură revenirea în tendințe a costumlui popular și a elementelor tradiționale. Interesul tinerilor în privința tradiției e vizibil intensificat, însă ar trebui să fim puțin atenți la ceea ce numim "autentic", iar acest aspect l-am putea cultiva citind lucrări de specialitate, dacă suntem într-adevăr curioși, sau apelând la bunul gust al fiecăruia. Eu am încercat, cât mi-a stat în putință, să promovez portul din zona natală, ajutată fiind, în primă instanță, de mama și de cele două bunici, iar apoi, de recomandările specialiștilor din domeniu. Cred, așadar, că ar trebui să avem mai multă grijă și mai mult respect față de costumul popular autentic.
"...parcă se urmărește o decredibilizare generală, pentru ca omul să nu mai aibă repere"
-Trăim un timp al libertăţii, dar nu de puţine ori constatăm că este o libertate aparentă. Asistăm la o schimbare de mentalitate, de răsturnare a valorilor, chiar mediatizarea excesivă a sexualităţii. Care este rolul dascălului nu doar la catedră, ci şi în comunitate, raportându-ne, desigur, şi la aceste încercări de a ni se şubrezi cultura, tradiţia, educaţia?
-În ultima perioadă, imaginea învățământului a cam avut de suferit. Și nu e un domeniu singular. S-a întâmplat la fel cu sănătatea, economia, justiția, biserica, etc. Nu vreau să par sceptică, dar parcă se urmărește o decredibilizare generală, pentru ca omul să nu mai aibă repere, să se simtă total abandonat. Și aici intervine rolul fiecărui cetățean de a-și face cât mai bine și corect datoria față de meseria aleasă, față de familie și de apropiați, pentru a-și îndeplini, în cele din urmă, misiunea față de țară și față de Dumnezeu. Ca dascăl, încerc, pe cât îmi stă în putință, ca pe lângă noțiunile din programa școlară să transmit copiilor valori și principii sănătoase de viață.
-Şcoala de oraş versus şcoala de la sat. Cât de diferite sunt cele două experienţe, cât de mult se întrepătrund ele?
-În calitate de cadru didactic mă aflu abia la început și am tot felul de căutări, dar încerc să vă răspund la întrebare, raportându-mă strict la scurta mea experiență. Până acum am avut ocazia de a preda atât la oraș, cât și la sat, și am constatat că există diferențe între cele două, dar și asemănări.
Este mult mai provocator pentru un profesor să-şi desfășoare activitatea în mediul rural, deoarece există o diversitate în ceea ce privește nivelul de pregătire al elevilor, începând de la copii care încă nu au descifrat tainele scrisului și ale cititului, până la copii buni și foarte buni, iar tu ca profesor trebuie să te străduiești ca fiecare să aibă mereu ceva de învățat. În ritmul acesta, progresul elevilor de la sat poate fi încetinit. Nici la oraș profesorul nu este lipsit de provocări, dar mi s-a părut mai ușor de lucrat cu elevii, întrucât la colegiul la care am predat, majoritatea copiilor erau bine pregătiți. Cu toate acestea, fiecare colectiv de elevi încă are atât elevi interesați, silitori, pasionați și talentați, cât și elevi dezinteresați, indolenți sau infatuați; diferă, poate, procentajul.
"Nu simt nicio presiune de nicăieri, deoarece îmi place ceea ce fac și sunt recunoscătoare pentru cum trăiesc"
-Să vorbim puţin, cu îngăduinţa omului de la catedră Iustina Irimia, despre Iustina Irimia-Cenuşă, soţie de preot care se află şi în mijlocul parohiei, la sărbătorile din sat, dar şi în momentele dificile pe care această viaţă le atrage după sine. Cum trăieşte o preoteasă în secolul XXI, mai ales una tânără, profesoară, artistă şi iubitoare de folclor?-Eu rămân aceeași Iustina în toate ipostazele. Mi-am propus de mică să trăiesc frumos și demn, ca la finalul drumului să pot spune că a fost minunat. Nu simt nicio presiune de nicăieri, deoarece îmi place ceea ce fac și sunt recunoscătoare pentru cum trăiesc, iar Dumnezeu mi-a rânduit tare frumos viața de până acum.
Deși nu m-am gândit vreodată că voi ajunge preoteasa, a știut Cel de Sus mai bine și mi-a scos în cale un suflet cu totul și cu totul deosebit, alături de care pot construi și nu cred că ar fi fost o variantă mai potrivită pentru mine decât cea din prezent. Fie că sunt acasă, la școală, pe scenă sau în parohie, încerc să am o relație cât mai bună cu Dumnezeu și cu cei din jur, să construiesc amintiri frumoase și să gândesc pozitiv. Viața este așa cum vrem noi să o vedem.
-Pentru că ne aflăm în faţa unei zile atât de importante pentru români, 1 Decembrie, cum este România Iustinei Irimia-Cenuşă?
-1 Decembrie este o sărbătoare emoționantă pentru toți românii, pentru că ne amintește de identitatea noastră, de unitate, de credință, de limba română și de "acasă". România mea este plină de culoare, de nuanțe, de contraste, de muzică; are zile bune și zile mai puțin bune, are zâmbete și lacrimi, are doruri și alinare, are glas și, câteodată, tăcere, este bucurie și durere, zbucium și tihnă, credință și neîncredere etc. România este complexă și diversă, iar pentru mine rămâne o provocare frumoasă.
