S-a născut pe 8 februarie 1925, la Rădăuţi Prut, în judeţul Botoşani. A absolvit, la 27 de ani, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, mentor fiindu-i marea actriţă Aura Buzescu. A jucat zeci de roluri, în tot atâtea filme, de la "Ciulinii Bărăganului", "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" sau "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" la "Binecuvântată fii, închisoare", "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", "Amintiri din Epoca de Aur". Ultimul rol jucat este din 2013. La aproape 90 de ani, Eugenia Bosânceanu a interpretat personajul Bunica lui Angheliu, în pelicula de succes "Poziţia copilului".
Primul contact cu scena a fost într-un ansamblu de muzică populară, iar mai târziu, când a ajuns în Bucureşti, a prins gustul şi farmecul poeziilor. Astfel s-a decis să urmeze cursurile de pregătire de la IATC, pentru cei care doreau să dea admitere la Institut. De aici până la teatrul profesionist nu a mai fost decât un pas!
Autenticitatea interpretării, cuminţenia chipului, completate de o expresivitate tulburătoare, i-au deschis calea către o carieră artistică de excepţie. Eugenia Bosânceanu nu a triumfat în roluri principale, dar prezenţa ei pe scenă a fost de fiecare dată vizibilă, indiferent de ponderea sau de importanţa replicilor rostite. A fost de ajuns "să fie", a fost important să privească sala din adâncimea scenei, pentru ca rostul de artist să se împlinească. Primul loc de muncă a fost la Teatrul Armatei, unde a fost angajată de Alexandru Finţi.
În anul 1950, când se împlineau 100 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, studenţilor de la IATC li s-a spus să înveţe câte o poezie a poetului botoşănean. Vlad Mugur, pe atunci asistentul Aurei Buzescu, i-a încredinţat Eugeniei Bosânceanu poezia "Freamăt de codru".
Momentul este rememorat de marea actriţă în interviul acordat Loretei Popa, în anul 2013: "Am urcat pe scenă, am deschis cartea, am citit titlul, am spus prima strofă, am pus cartea pe o măsuţă şi nu m-am mai uitat la ea. Cum am spus-o toată nu ştiu. Vai, ce le-a plăcut…. M-au aplaudat… Vlad i-a dat telefon doamnei şi i-a spus că mi-a dat 10… "Jeniţa a spus Freamăt de codru şi i-am dat 10". Când a venit Doamna după două zile, avea o pelerină lungă, a dat-o pe spate şi a spus când a intrat în clasă: Vreau să aud Freamăt de codru!".
Însă un lucru extraordinar o ridică pe buna Eugenia Bosânceanu pe o treaptă umană greu de egalat! Dragostea pentru scenă nu a fost niciodată mai prejos decât iubirea pentru actori, pentru tineri în mod special. Este aproape proverbială dăruirea cu care a jucat, actriţă fiind, în spectacolele studenţilor de final. Nu de puţine ori se întâmpla să joace spectacolele unul după altul, personaje diferite, regii şi distribuţii asemenea. "Păstram haine ca să am garderobă pentru ei. Să nu fiu la fel îmbrăcată. Aveam o fustă poloneză, cu două feţe. Aşa că jucam pentru unul, apoi o întorceam pe dos, ca să pară altfel. Ca să pot să-i ajut", mărturiseşte actriţa în acelaşi interviu din 2013.
O altă scenă antologică s-a petrecut în timpul filmărilor pentru "Când primăvara e fierbinte", Eugenia Bosânceanu juca rolul Anei. Alături de ea în distribuţie un alt botoşănean, din Santa Mare, cu doar câteva luni mai mare decât Eugenia: Mihai Mereuţă.
.jpg)
"Mă măritase tatăl meu din film cu el, era chiaburul satului. Mereuţă mi-a ascuns scrisorile, a făcut cruce şi monument celui pe care eu îl iubeam în film ca să poată să mă ia de nevastă. Şi mi-a dat indicaţii regizorul. Veneam cu lemnele, îmbătrânită, amărâtă, tristă, nenorocită. "Veniţi cu lemnele, când aţi ajuns la poartă, vă întoarceţi şi-l vedeţi pe iubitul dumneavoastră care trăieşte şi se întoarce din război. Aparatul merge cu dvs. De unde sunteţi bătrână, la poartă să ajungeţi tânără, de 20". Am tăcut, am făcut asta. Am mers, am deschis poarta şi am devenit altă persoană. Doamna Buzescu m-a văzut şi a spus "Jeniţo, pentru scena de la poartă aş mai vedea filmul o dată". Dacă doamna Buzescu mi-a spus asta mai aveam nevoie de cronicari?".Indicaţiile regizorale erau clare: "Mereuţă a cumpărat un şal alb ca să mă îmbuneze. Filma cu macaraua, îmi punea şalul, cu ochii în lacrimi atât îi spuneam: "Ştiai că trăieşte!". Mereuţă trebuia să-mi tragă o palmă când spuneam asta".
Scena care a urmat nu a fost filmată, dar probabil că poate face, singură, subiectul unui spectacol. Ce trebuie să se fi întâmplat acolo, între cei doi mari actori plecaţi din casele lor ţărăneşti din Botoşanii de sus? Mihai Mereuţă trebuia să o pălmuiască pe Eugenia Bosânceanu. Şi nu a făcut-o!
Povesteşte actriţa: "S-a dat motor, linişte, eram pregătită. Mi-au curs lacrimi din ochi şi nu a putut să mă atingă. "Tovarăşul Mereuţă, îmi strici pelicula, filmul. Nu se poate!", striga disperat regizorul. I-am spus unde să mă lovească. Dar nu a putut. Mă gândisem la tot ce am trăit, de aceea plângeam. Până la urmă m-a luat de bluză şi asta a fost…".
Eugenia Bosânceanu face parte din istoria vie a teatrului şi a filmului românesc. O femeie puternică, o forţă artistică greu de egalat, dublată de o generozitate rară. "Nu-ţi trebuie mai mult de o replică pentru ca să faci un rol mare", spune actriţa din Rădăuţi-Prut, şi lecţia ei de viaţă merită învăţată şi exersată de fiecare dintre noi.
(Florentina Toniţă)
