Doctorita Elena Cardas "s-a ivit" in lumea literara a Botosanilor in anul 2005, cand a debutat cu romanul "Inainte de cuvinte". De atunci a mai scris inca doua carti, "Barbatii altor femei" (2006) si "Eu, strabunica mea" (2007).
"M-am nascut in 1959. Scorpion. Era deja iarna de-a binelea in nordul Moldovei, incat tata si-a dat paltonul jos sa ma inveleasca mai bine si el a mers pana acasa in costum si a facut pneumonie. Nu erau nici taxiuri si nici autobuze, iar o Dacie nu cred ca se fabricase inca. Asa am inceput, cu prima respiratie, primul scancet si ocrotita de amandoi parintii pana la sacrificiu. E adevarat ce se spune despre mine in targ: am fost intotdeauna o eminenta din clasa intai si pana la terminarea facultatii. Doar ca adesea fetele cele cuminti si silitoare sunt corigente de obicei la scoala vietii. Eu sunt cel mai graitor exemplu", marturiseste despre sine insasi, intr-o biografie neoficiala, Elena Cardas.
Imediat dupa absolvirea liceului, in 1979, a intrat la Facultatea de Medicina, pe care a terminat-o in 1984. A urmat vartejul vietii, bucurii, tragedii, impliniri si, in final, CARTILE.
"M-am casatorit cu primul baiat ce m-a cerut de sotie, convinsa ca fac ceea ce trebuie facut. Am ratat. Singurul lucru bun a fost baiatul meu care intr-o nefasta zi s-a intamplat sa moara. Avea 12 ani. Eu 35 si imi doream un alt copil cu disperare. Asa ca m-am maritat din nou, tot cu primul barbat care mi-a cerut mana. Fiasco total", continua cu detasare scriitoarea.
Intre timp, Elena Cardas s-a specializat in medicina interna, ocupand chiar si un post de conducere in sistemul sanitar botosanean.
"Am inceput sa scriu. Nimeni nu m-a luat in serios. La 46 de ani trebuia sa fiu bunica sau oricum o femeie resemnata. Asa ca am renuntat sa ma mai laud cu asta. Nu exista facultate de facut scriitori. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit? Nu stiu sa raspund. Cred ca am vrut sa-mi fac mintii mele si sufletului meu un dar si am scris o carte asa cum mi-ar fi placut mie sa citesc una: sa ma cutremure!".
Asa s-a nascut prima carte. "Inainte de cuvinte". O carte in care greu faci abstractie de latura personala a scriitoarei, desi cititorul este avertizat sa nu cada in aceasta capcana. Insa, dincolo de personaje reale sau construite, scopul a fost atins: cartea cutremura cu adevarat. Trebuia doar sa se nasca, sa existe, sa ajunga la public.
"Cand am terminat-o am trimis cate doua capitole la o multime de edituri via mail. Cu un PC in casa e simplu. In trei zile mi-a raspuns Editura Eminescu: Ne place, trimiteti restul si decidem. De Craciun semnam deja contractul cu editura. Intre timp primeam raspunsuri de prin alte parti cu "ne pare rau" sau "da, va acceptam", dar am ales asa cum am ales de atatea ori in viata: am ales-o pe prima care m-a acceptat. De data asta sper sa nu fi dat gres".
Si nu a dat gres. Cartea s-a vandut, a fost citita, cautata.
Chiar daca au mai urmat doua romane, nimic nu se compara cu cel dintai. Precum prima dragoste, prima carte are un parfum inca neegalat de cele ce i-au urmat. Pentru ca, desi mai atent construite si mai elaborate din punct de vedere literar, ultimele doua romane sunt lipsite de spontaneitatea si veridicitatea trairilor care farmeca cititorul in prima carte a Elenei Cardas.
Toate trei, insa, uimesc prin subiectele abordate, dar si prin curajul de a exprima fapte si intamplari iesite din comun, de a aborda subiecte aproape tabu in viata de toate zilele.
Elena Cardas a gasit, poate, modalitatea de a trai: prin cuvinte. Un remediu medical, sufletesc sau alternativ... In mod cert, exista momente in viata in care faptele unui om devin cuvinte, iar cuvintele, in semn de recunostinta, isi traiesc mai departe creatorul.
Elena Cardas a creat destule cuvinte cat sa mai traiasca multe vieti!
