Doina. Doina Ionescu. O femeie simplă, pentru care A TRĂI nu înseamnă A AVEA, ci A CREDE și A IUBI. Așa și-a educat cei 6 copii, asta a ajutat-o să îi crească! Am aflat că se poate să zâmbești chiar și atunci când sufletul îți plânge. De la niște copii care, în loc să se bucure de micile plăceri ale vârstei, își petrec copilăria făcându-și planuri pentru viitor.
David, Marian, Emanuel, Lucia, Mihăiță, Ana- Maria. Sunt PUII DE AUR ai familiei Ionescu. 6 suflete care au cunoscut mult prea devreme greutățile vieții și care muncesc din răsputeri ca, atunci când vor crește mari, să își schimbe viața.
6 chipuri inocente care m-au întâmpinat în pragul casei din strada Grăniceri nr. 16 cu o veselie șocant de sinceră! Cu zâmbete largi, prietenoase, calde… Până și soarele pictat pe fereastră zâmbește… Dacă nu le-aș fi cunoscut povestea, aș fi jurat că acești copii nu duc lipsă de nimic!
Le lipsesc, însă, atat de multe! Rechizitele, hăinuțele, dulciurile, căldura unui cămin spațios, lucruri mărunte, dar, mai ales, COPILĂRIA!
Povestea lor este greu de descris în cuvinte. Părinții au rămas fără loc de muncă și lucrează cu ziua, pe unde apucă. Au aproape 50 de ani și nu îi mai angajează nimeni. Trăiesc la limită, însă îi mulțumesc Celui de Sus că sunt sănătoși. Pentru asta se roagă în fiecare zi, iar credința i-a ajutat să treacă peste greutăți cu fruntea sus.
Cu o căruță și o mârțoagă, capul familiei foarte rar are norocul să mai câștige câte ceva. Nu au mai nimic, nici bani, uneori nici de mâncare. Dar nu i-au abandonat. Sunt oameni cu frică de Dumnezeu și în El își pun toate speranțele. Și-au vândut apartamentul de la bloc și și-au cumpărat o casă mică, tot în oraș, în Botoșani, însă cu teren mare. Încă mai speră ca, atunci când vor fi mari, pe locul acela copiii să își ridice, la rândul lor, alte case.
Nici nu bănuiau că vor ajunge să trăiască de pe o zi pe alta. Dar nici nu s-au lăsat îngenunchiați în fața sorții! Au ales să își vadă în continuare de viață și să își crească cei 6 copii, într-o casă bătrânească, cu două camere. Nu au lemne de foc, așa că tatăl doarme singur, într-o încăpere mai răcoroasă, iar mama și puiii ei într-o cameră de 12 metri pătrați, pe unde abia ai loc să treci. Trei paturi lipite unul de altul, un dulap, două vitrine mai mici și o sobă din fier. Aici trăiesc, de ani de zile, 7 suflete. Nu au unde să doarmă, unde să scrie, unde să se spele. Își fac lecțiile pe rând, pentru că nu încap toți la o măsuță.
E greu de crezut că în aceste condiții se poate învăța. DA, SE POATE! Toți copiii sunt cuminți, toți merg la școală, toți au note bune. Oricât de greu le-ar fi, niciunul dintre cei 6 frați nu a renunțat la școală. Au renunțat la multe, însă nu și la școală.
ȘTIU CĂ, DACĂ ÎNVAȚĂ, AJUNG OAMENI MARI !
Sunt copii buni, iar părinții sunt mândri de ei. Mihăiță, fiul cel mai mare, este elev în clasa a XI-a. Ana Maria are 15 ani și învață la Liceul de Artă. Ceilalți au 13,12 și 8 ani și sunt elevi la Școala generală nr. 1, iar David, mezinul casei, are 5 ani și merge la grădiniță. Participă la concursuri, la olimpiade școlare, pictează. Preferă să citească decât să se joace cu plușurile demult abandonate.
ȘTIU CĂ, DACĂ INVAȚĂ, SCAPĂ DE SĂRĂCIE!
Trăiesc la oraș, dar nu au televizor. Calculatorul l-au cumpărat cu banii de la școală, pentru că elevii au nevoie și de acest ajutor. Un câine și două pisici se mai țin de urât prin curte, atunci când își mai ajută părinții la treburile gospodărești.
Se au unii pe alții și își duc crucea împreună. Le este extrem de greu, dar nu s-au plâns nimănui. Au cerut sprijin doar la de la Dumnezeu, și l-au primit. Doar EL știe dacă mâine le va fi cald sau vor avea o coajă de pâine, pentru că doar LUI i-au cerut îndurare. Merg la biserica Sf. Nicolae și se roagă împreună. Cu ajutorul bisericii, au turnat temelia altor două camere, în locul celor care se dărâmau și în care oricum nu puteau locui. Mai au nevoie, însă, de materiale pentru acoperiș și pentru finisaje. Nu vor avea niciodată bani să le cumpere, însă nu au renunțat să clădească. Tatăl, fiul cel mare și două rude muncesc de câteva luni la noua construcție, pe care nu știu când și mai ales dacă o vor termina.
Vin sărbătorile. Doina nu știe ce va pune pe masa de Crăciun. Așteaptă să primească alocațiile copiilor, pe care nu știe cum să le împartă. Dacă micuții vor avea nevoie de bani la școală, sau de un caiet, sau de o carte, atunci rația de mâncare va fi mai mică. Preferă să își poarte copiii la școală și să mănânce mai puțin, decât să îi reproșeze, cândva, că sărăcia le-a afectat viitorul.
În casă nu e loc nici măcar de brad. Poate de asta Moșul vine rar pe la ei. Dar nu au încetat să mai creadă în minuni !
Și noi putem face o minune oferindu-le acestor copii o bucurie de sărbători!
Contact:
Doina Ionescu
strada Grăniceri nr. 16 (casa), mun. Botosani, jud. Botosani.
(Tel: 0749 477 152)
