CRISTIAN ENĂCHESCU - Un nume pentru Știința românească!
Stiri Botosani Sunday, 22 September 2013 Oamenii cetățiiÎn artă, științe, literatură sau medicină, botoșănenii se fac remarcați prin inteligență și perseverență, prin valoare umană și profesională, dar și prin inovații și perspective nu de puține ori surprinzătoare.
Cristian Enăchescu este unul dintre ei. De pe băncile Liceului "Mihai Eminescu" Botoșani, dăruirea pentru profesie l-a purtat prin universități din România, Franța, Elveția, Japonia…
Cristian Enăchescu s-a născut la Botoșani, pe 5 ianuarie 1976.
A urmat cursurile Liceului "Mihai Eminescu" Botosani, pe care le-a absolvit în anul 1994, ca șef de promoție, cu media 9,94.
Talentul în științele exacte l-a îndrumat, imediat după liceu, spre amfiteatrele Facultății de Fizică a Universității "Al.Ioan Cuza" din Iași, absolvind în anul 1998, cu media 9,68.
Continuă timp de doi ani, în cadrul aceleiași universități, studiile masterale.
Este, de asemenea, licențiat în Sociologie, după ce a studiat, în perioada 1996-2000, în cadrul Facultății de Filosofie, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași.
Între ani 2000 și 2003 studiază pentru doctorat la Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi şi Université de Versailles (Franța). Obtine titlul de Doctor în Fizică la Universite Saint Quentin en Yvelines, Versailles, Franța, în aprilie 2003, primind felicitările juriului pentru contribuția sa, același titlu primindu-l și la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, în luna octombrie a anului 2004, cu "Summa cum laude".
Imediat după susținerea doctoratului în Franța devine, în anul 2003, asistent profesor la secţia de chimie fizică a Universităţii din Geneva, Elveţia, iar din 2004 până în 2008 activează ca asistent universitar la Facultatea de Fizică, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, instituție universitară unde, în anul 2008, devine lector universitar.
Periodic, în anii 2009, 2010 și 2011, este cercetător invitat la University of Tokyo, Japonia, dar și la University of Geneva, Elveția, între ani 2006 și 2011.
A fost distins cu Premiul Universității "Al. Ioan Cuza" Iași pentru cea mai bună teză de doctorat, în anul 2005.
În anul 2010, Fundația Națională pentru Știință și Artă (sub egida Academiei Române), i-a acordat Premiul de Excelență, pentru cele 240 de citări în publicaţii de specialitate şi 46 de lucrări, ocazie cu care fizicianul Cristian Enăchescu a spus că, atunci când începe o temă de cercetare, speră în interesul cunoaşterii, nu neapărat pentru obţinerea de premii.
În anul 2009 a fost ales prodecan al Facultatii de Fizica, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iasi, iar din 2011 este membru al Consiliului National de Cercetare - România.
În anii 2008-2009 a fost evaluator științific pentru Fundația națională de Știință, Bulgaria.
Este, de asemenea, membru al Institutului European de Magnetism Molecular (EIMM), dar și referent științific pentru reviste internaționale din domeniile fizică și chimie fizică.
Cristian Enăchescu a studiat cu precădere Fizica magneților moleculari cu tranziție de spin, modelarea și simularea proceselor fizice în stare solidă, fiind interesat și de studiul histerezisului în substanțe magnetice.
Despre Cristian Enăchescu se poate spune, deși se poate mândri cu rezultate excepționale până acum, că este la început de drum. Un drum care, fără îndoială, i-a rezervat succese și performanțe profesionale pe măsura valorii sale.
(A consemnat Florentina Toniță)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Șofer român mort în Italia după un impact violent între două TIR-uri
Mihai Marian Maxim, un șofer român în vârstă de 49 de ani, și-a pierdut viața în Italia după un accident extrem de violent produs între două vehicule de mare tonaj,...
Leo Grozavu rupe tăcerea şi explică prăbuşirea cu FC Botoşani
După un tur de campionat fantastic cu FC Botoşani, în care moldovenii au ajuns liderul Superligii, Leo Grozavu a ratat accederea în play-off şi a fost concediat de Valeriu Iftime. &r...
O femeie a suferit o fractură după ce i s-a prins piciorul în scara rulantă de la un centru comercial din Suceava!
O femeie în vârstă de 77 de ani, din municipiul Suceava, a suferit o fractură la piciorul drept, marți, 17 martie 2026, după ce priciorul i s-a prins între banda rulantă și pla...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.83 secunde