COZMITA LASCARACHE: La mine, singura frica e de Dumnezeu!
Si stie el ce spune si de ceea ce spune este mandru: s-a nascut ţigan, iar Dumnezeu a tinut cont de asta. I-a dat, la nastere, si har si noroc.
Cu Cozmita Lascarache poti vorbi orice, despre orice. Nascut in urma cu 51 de ani, intr-un sfarsit de toamna, pe 21 noiembrie, Cozmita Lascarache vine din tinuturile Sulitei, din familie de artisti lautari.
Bunica din partea tatei era grecoaica, povesteste botosaneanul, insa cel care i-a marcat intreaga viata este tatal sau. De la tata a prins secretele muzicii. Doar cand vorbeste despre tatal sau malurile ochilor ii licaresc, intr-o albie de sfinte amintiri.
"Am avut o copilarie fericita. Am fost cel mai mic dintre copii, insa am muncit foarte mult, tata nu mi-a mai cumparat camasi de cand aveam opt ani, pentru ca de atunci am inceput sa castig din muzica".
A urmat primele 8 clase la Dracsani. Ani in care si-a consolidat studiile muzicale. Ore intregi, zile pline de note imaginate, sunete, melodii, reluari.
"Tata ar fi vrut sa invat vioara, dar mi-a placut mai mult acordeonul. Ma descurc si la vioara, de fapt stiu sa cant la orice instrument".
Studiile din copilarie nu seamana deloc cu anii de ucenicie de la liceul de arta. Cozmita Lascarache auzea muzica, o canta dupa ureche, bazandu-se pe agerimea sa nativa, fara de care la nimic nu i-ar fi folosit partiturile sau studiile academice.
"Muzica o invatam ca si cum ai invata matematica fara tabla inmultirii", spune artistul, care recunoaste ca studiile pe note au inceput tarziu, ca o fireasca si necesara consolidare, pentru dezvoltarea cunostintelor deprinse.
Dupa cele opt clase, a dat examen la Liceul de Arta din Iasi. A intrat, dar tatal nu s-a indurat sa il dea de acasa, cel putin nu la un liceu de muzica. El stia ce inseamna muzica: studiu continuu.
"Pentru el mai eram copilul alintat, chiar daca numai in sufletul lui, pentru ca foarte rar imi arata. Nu ma batea, nu ma certa, dar daca ma uitam mai atent la el imi curgea o lacrima", isi aminteste Cozmita Lascarache.
Muzica, si stia batranul Lascarache ce stia, e haina grea, chin sufletesc... Frumos si dumnezeiesc chin, e adevarat!
Asa ca a plecat Cozmita la oras, dar nu la Iasi, ci la Botosani. A urmat un liceu cu profil mecanic, apoi s-a angajat la Textila. A lucrat un an in fabrica, pentru ca, dupa ce a urmat cursuri de contabilitate - legislatie si merceologie, a trecut la sectorul contabilitate al fabricii, unde a petrecut opt ani.
"Au fost ani de munca... La ora 7 eram la serviciu, unde stateam pana la ora 4.00. De acolo plecam la Casa Tineretului, iar la ora 6.00 seara eram la Orizont, unde cantam", povesteste artistul.
A cantat in lume, a vazut scene mari din Belgia, Olanda, unde a ajuns prin Institutul National de Folclor. Nu l-a ispitit nimic, nu l-au cucerit banii sau bunastarea destul cat sa aleaga strainatatea. "Multi muncesc doar ca sa para domni. Eu daca ies din casa si ma recunosc copiii imi ajunge".
Asa ca a ales sa ramana acasa, unde a invatat ca este de ajuns sa fii corect si cinstit ca sa rezisti. "Eu nu am intarziat niciodata. Am avut mii de angajamente, niciodata nu am intarziat. Sunt oameni care spun: Cozmita e mai corect decat trenul! Din pacate, pe noi ne caracterizeaza chiulul, de a fi un pic dupa paravan. Asa suntem de 2000 de ani, nu de acum. Omul nostru este corect doar cand ii este frica sau cand are nevoie de ceva. La mine, singura frica e de Dumnezeu".
Frica de Dumnezeu si umbra tatei, de care aminteste des, si de fiecare data cu acel licar in coltul ochilor.
"Tata era de o corectitudine proverbiala. El visa omul ideal! Nu era conservator, ma punea sa studiez tot ce era nou. Vedea ca lumea evolua si voia sa fiu pregatit".
Cozmita Lascarache canta acum cu formatia sa, Lautarii Botosanilor, din care fac parte Ovidiu si Cristina Hangalet, dar si Ion Kilimbar, ginerele sau.
Muzica devine, astfel, filosofie de viata, o viata cu sunetele si regulile ei, cantata dupa ureche, ca si cum ai invata matematica fara tabla inmultirii, dar traita pe note, pe partitura potrivita...
Cozmita Lascarache se scrie cu un singur Ţ, de la ŢIGAN. Un ţigan jos palaria!
