Botoșăneanul salvamar pe Mediterana şi visul său: să deschidă prima librărie din satul natal

Remus Ursache, un tânăr botoşănean de la ţară, s-a întors în satul natal şi a deschis o tipografie şi o librărie după ce a petrecut şapte ani ca salvamar pe ţărmurile Mediteranei, în Italia.

„Am fost plecat mult timp şi mi-a fost foarte dor de ţară. Abia aşteptam să revin. Nu o duceam rău acolo, din contră, dar era aşa ceva ce mă chema acasă, să pun şi eu umărul la construirea unei normalităţi”, mărturiseşte, pentru publicația Adevărul, Remus Ursache, un sătean de 33 de ani din Coşula, o comună botoşăneană. 

 

Remus a dus o viaţă plină de peripeţii. A început ca mai toţi copiii din sat luptându-se de multe ori cu nevoile, cu sărăcia, cu lipsa de condiţii. La un moment dat s-a săturat şi a decis să înceapă o viaţă nouă peste hotare. Avea 25 de ani când şi-a luat lumea în cap, ca de altfel mulţi băieţi de la ţară, şi a plecat în Italia. 

După şapte ani, în care a cunoscut munca, succesul, durerea a decis să revină în ţară şi să investească într-o mică tipografie, dar şi în prima librărie de la el din sat, cu preţuri făcute în aşa fel încât şi copiii de la ţară să-şi poată permite rechizite sau câte o carte.  

Salvamar pe Mediterana  

În Italia, Remus a început cu munca de jos. Şase luni a lucrat în construcţii şi agricultură. Apoi a împrumutat bani şi a făcut un curs de salvamar. A absolvit şi timp de şapte ani a lucrat pe plajele din Cefalu, un paradis sicilian pe malurile Mediteranei.

„La început a fost greu. Apoi am făcut rost de bani, din împrumuturi, sacrificii mari, şi am făcut un curs de salvamar dar şi de prim ajutor. Şapte ani am stat în Cefalu ca salvamar. Nu era rău”, mărturiseşte Remus. 

La un moment dat însă a decis să vină acasă.

„Îmi era dor de casă. Doream neapărat să revin în satul meu, la Coşula. Şi pentru copil am vrut acasă. Doream să facă şcoala în România”, spune Remus Ursache pentru sursa citată.

Tipografie şi librărie  

Ajuns acasă a reuşit să acceseze fonduri europene şi a pus pe picioare o tipografie în municipiul Botoşani.

„Facem producţie publicitară, de la simplele cărţi de vizită până la fly-ere, afişe, firme volumetrice, putem personaliza aproape orice”, adaugă botoşăneanul. 

La el în sat a deschis şi prima librărie.

„Este greu pentru copiii de la ţară să meargă la oraş pentru câteva caiete. Aşa le-am adus rechizitele aproape, la preţuri accesibile. Plus cărţi şi jocuri”, spune Remus. 

Totodată acesta speră să contribuie în timp la dezvoltarea comunităţii în care trăieşte.

„Eu asta am visat să investesc la mine în sat şi să aduc în primul rând educaţia aici. Fără ea nu se poate. Şi după aceea să se dezvolte totul. Vreau normalitate în România, nu lucruri extavagante”, spune Remus Ursache.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Directivă în PSD – Fără Ponta: ”Ambiția lui ne-a ruinat”!

Wednesday, 7 May 2025

Nici un lider nu ar mai dori și susține reîntoarcerea lui Victor Ponta în PSD. Fostul premier și președinte al partidului este văzut de liderii de la centru și din jud...

O nouă rasă de pisici va fi prezentată în premieră, în România - Plus o competiție unică între două generații de campioni! (Foto)

Wednesday, 7 May 2025

Pisici de rasă din toată Europa, superstaruri născute în România și o competiție unică între două generații de campioni – toate acestea la Sala Palatului din Bucur...

ITM Botoșani: Informații pentru prestatorii de servicii - Reges Online!

Wednesday, 7 May 2025

Angajatorii, persoane fizice sau juridice de drept privat, precum și misiunile diplomatice, oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, reprezentanţele organiza�...