ADELINA FULGA: "Cred in generatia mea!" - Galerie Foto
Stiri Botosani Thursday, 11 March 2010 Oamenii cetățiiDe cativa ani, vestile despre Adelina se inscriu intr-un firesc al bunului mers, intr-o lume in care discutiile despre educatie, invatamant, tanara generatie, incita spirite si starnesc aprige dispute si controverse. Adelina Fulga, inmiresmata de un nume diafan, rastoarna toate prejudecatile. Invata in Dorohoi, si, de o vreme… tace si face.
Si-a urmat de fiecare data pasiunea, pe care o pune pe primul loc in realizarea unui vis, si astfel a reusit sa exceleze. In literatura: scrie, publica, iar ultima ei reusita este calificarea - fiind singura din judetul Botosani - la olimpiada internationala de Limba romana, care va avea loc in acest an la Constanta.
A cantat, iar muzica populara a urcat-o pe trepte stralucitoare: a fost marea castigatoare a concursului "Mostenitorii", care s-a desfasurat in urma cu cativa ani la Botosani, eveniment organizat de TVR.
De cateva saptamani studiaza si muzica usoara, participand la Festivalul "Martisor Dorohoian", unde a si obtinut o mentiune.
Este absolventa a Scolii Populare de Arta Botosani.
In perioada 2004 -2009 a fost membra a Orchestrei Mugurelul, a Clubului Copiilor si Elevilor, Dorohoi (solist vocal, instrumentist – braci), avand colaborari cu Orchestra Rapsozii Botosanilor.
Locuiesti in Dorohoi si reusesti sa te situezi pe pozitii egale cu oricare alt elev din Romania in mai toate competitiile nationale. Pozitii egale insemnand, aici, ca nivelul cunostintelor tale corespunde si chiar depaseste nivelul competitional, si asta in mai multe domenii. Cat din ceea ce esti acum datorezi scolii si cat implicarii personale, consecvente, in pregatirea scolara?
ADELINA FULGA: Daca ar fi sa alcatuiesc o ierarhie a factorilor care au intervenit in perfectionarea mea artistica (atat in literatura cat si in muzica) as incepe cu pasiunea ca esenta a fiintei, apoi ar urma implicarea totala in demersul de pregatire, slefuire si invatare, pentru ca in final sa isi exprime rolul scoala, indrumatorii, mentorii, cei care dirijeaza din umbra totul.
Exista intre acesti trei factori o interdependenta continua, iar eu imi urmez pasiunea, ma implic si studiez.
Ai obtinut premii importante in literatura, muzica – populara si, iata, abordezi acum muzica usoara. Crezi ca seriozitatea si asumarea a ceea ce faci poate fi o modalitate de a accede in orice domeniu? Ce rol joaca talentul si cat din succes reprezinta munca?
ADELINA FULGA: Desi societatea in care traim demonstreaza uneori contrariul, aproband superficialitatea si falsurile, cred totusi in ascensiune prin responsabilitate, perseverenta si corectitudine, pentru ca numai astfel pot sa imi asum un succes, un loc, un merit, o sansa.
Talentul se poate naste in orice suflet, dar se poate afirma numai prin munca, poate prinde contur doar daca i se propune un itinerariu, o directie, un scop.
Talentul este o picatura magica primita neconditionat, iar munca este oceanul unei continue multiplicari a picaturii initiale…
Ce parere ai despre generatia ta? Poate fi ea o generatie care sa se situeze la baza unei societati sanatoase?
ADELINA FULGA: Cred in generatia mea!
Traiesc printre tineri frumosi, inteligenti, receptivi, originali, creativi, geniali, la un moment dat… doar ca am observat ca toate aceste calitati se sting in fata unor limite, unor viziuni unidimensionale, pierzandu-si consistenta.
Generatia mea si-ar putea crea un orizont deschis daca cei din jur i-ar acorda incredere, sprijin, motivatie. Din fericire, exista in jurul nostru, inca, oameni maturi care stiu sa citeasca in ochii unui tanar speranta si dorinta de a cunoaste si de a crea.
Eu am cunoscut astfel de oameni.
Dorohoiul se dovedeste a fi un oras prin excelenta datator de talente, in toate domeniile artistice. Cat de legata esti de orasul in care iti duci viata? Ai avut vreodata acel sentiment gen: nu m-am nascut in locul potrivit?
ADELINA FULGA: M-am nascut in locul potrivit pentru ca … mi-a placut literatura si doamna profesoara Bouafia Oana, director al Colegiului National Grigore Ghica, din Dorohoi, m-a indrumat tot timpul si a avut incredere in mine. Mi-a placut muzica populara si domnul profesor Marcel Dupu, director al Clubului Copiilor si Elevilor, din Dorohoi, m-a invatat ce inseamna sa fii solist vocal si solist instrumentist, ce inseamna disciplina unei orchestre si munca in echipa. Mi-a placut muzica usoara, iar domnul profesor Paul Ciprian Mihai, de la Clubul Copiilor si Elevilor, din Dorohoi, m-a incurajat cu sinceritatea si corectitudinea ce il caracterizeaza.
Nu m-am nascut in locul potrivit pentru ca… pe langa acesti oameni minunati, datorita carora Dorohoiul devine laborator al artisticului si al frumosului, exista si cei care descurajeaza prin kitsch-uri, isi fac loc prin imitatii si incearca sa denatureze valoarea…
Unde crezi ca te vei afla peste 10 ani? Mai exact, cateva imagini din viitor…
ADELINA FULGA: Mi se perinda prin minte mai multe imagini... Poate voi scrie articole pentru o publicatie, poate voi modera o emisiune radio sau TV, poate voi preda limba si literatura romana, poate voi canta propriile mele piese, poate imi voi scrie propria carte… poate …
Important este sa ofer celor din jur calitate in tot ceea ce voi face, pentru ca si ei sa imi raspunda la fel.
Premii obtinute:
- premiul I, Festivalul "Mugurelul", Dorohoi,
- premiul I – Festivalul "Dorule, floare de roua", Botosani,
- Trofeul Festivalului "Satule, mandra gradina", Bucecea,
- premiul I la concursul "Mostenitorii", in cadrul emisiunii "Tezaur folcloric",
- locul III in finala concursului "Barbu Lautaru", Iasi.
- 2010 – mentiune – Festivalul Concurs National de muzica usoara romaneasca, "Martisor Dorohoian"
In domeniul literaturii:
- clasa a IX-a, participare la Olimpiada Nationala de Limba si Literatura Romana, Ramnicu Valcea
- clasa a X-a, mentiune si premiu special pentru expresivitate, originalitate si creativitate la Olimpiada Nationala de Limba si Literatura Romana, Botosani
- clasa a XII-a, premiul III, Olimpiada Nationala de Limba si Literatura Romana, Arad, si promovarea la etapa internationala, Constanta, mai, 2010, profesor indrumator Bouafia Oana.
Planuri de viitor
- Facultatea de Litere, Iasi
- Concursuri si festivaluri de muzica usoara ( pe 21 martie, ,,Ghiocelul de Argint, Barlad)
(A consemnat Florentina Tonita)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Legendarele catacombe din Botoșani pot pune orașul pe harta turistică a României!
Legendarele catacombe din Centrul Istoric din Botoșani pun orașul pe harta turistică a României. Misterioasele tuneluri care au fost amenajate acum câteva sute de ani în ad&aci...
Peste o sută de kilograme de pește confiscat de polițiști, botoșănean de 69 de ani prins în ilegalitate!
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din aceeași locali...
Ziua Mondială a Diabetului Zaharat sărbătorită la Botoșani printr-o campanie de conștientizare!
Pe 14 noiembrie, în Ambulatoriul Integrat din cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, are loc o campanie de conștientizare a populației privind depistarea precoce a ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 7.82 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici