Ioan Lungu s-a născut la 12 mai 1925, în satul Balinți, comuna Havârna din județul Botoșani din părinți agricultori, tatăl, Dumitru, care a luptat în Primul Război Mondial și mama, Frăsina.
”Începând cu anul 1943, până în aprilie 1944, eu și ceilalți tineri din comuna Havârna făceam obligatoriu pregătire instrucție militară în fiecare duminică, pe imașul comunei. Făceam parte din Subcentrul de Pregătire Premilitară Havârna, comandant fiind locotenent Zaharia Ștefan de prin locurile noastre. Erau 5 contingente - 45, 46, 47, 48 și 49, eu făcând parte din contingentul 47, format din 20 de tineri de 18 ani, premilitari”, își amintește Ioan Lungu.
”Pe parcursul instrucției, comandantul Subcentrului Havârna ne-a comunicat că atunci când se va primi ordin și va suna goarna în sat, premilitarii să se prezinte de urgență la Subcentrul Havârna, fiecare având un rucsac cu ceva alimente și schimburi”.
”Acest lucru s-a întâmplat în aprilie 1944, când, după ce s-a sunat goarna, noi, premilitarii instruiți, ne-am prezentat la Subcentrul Havârna”
”Conform ordinelor, am plecat 3 contingente - 45, 46, 47 - din Havârna spre Dorohoi, pe jos. Celelalte - 48 și 49 - au plecat a 3-a zi. La Dorohoi, am primit ordin să ne deplasăm la Suceava, tot pe jos. Am înnoptat în satul Sfântu Ilie - Suceava, iar a doua zi s-a stabilit să parcurgem zilnic câte 20 de km pe jos spre Mărășești, apoi spre București. Seara înnoptam la oamenii desemnați de Primăria comunei în care ajungeam”.
”La Mărășești am ajuns cu 2 zile înainte de Paștele din anul 1944”
”Drumul a fost obositor, dificil, deoarece mergeam pe jos, fiind destul de frig în acele vremuri. La Mărășești am ajuns cu 2 zile înainte de Paștele din anul 1944. Comandanții ne-au anunțat că vom fi urcați în vagoane la ora 3 dimineața. Vagoanele transportaseră până atunci vite, unele fiind acoperite, altele nu. Noi am nimerit într-un vagon descoperit. În timpul transportului, ne-am dat seama că toți eram infestați cu păduchi. În timpul călătoriei cu trenul, populația ne mai oferea câte ceva de mâncare, o bucată de turtă, mămăligă sau brânză.
După 3-4 zile am ajuns la București, ne-am dat jos din tren în gara Buftea și am plecat cu un tren de marfă spre Teleorman - Alexandria, conform ordinului primit”, povestește Ion Lungu.
”Pentru a nu infesta și pe alții, toți am fost deparazitați”
”În Alexandria, noi, cei de la Subcentrul Havârna, am fost anunțați că ne vom deplasa la Salcia - Teleorman, unde, la școală, era organizat Comandamentul. Pentru a nu infesta și pe alții, toți am fost deparazitați. Deoarece drumul durase aproape 3 săptămâni, toate hainele de pe noi au fost băgate într-o etuvă, iar noi ne-am schimbat cu alte haine pe care le avea fiecare în rucsac. Am fost repartizați în casele unor oameni din localitate, cei din Subcentrul Havârna fiind instruiți pentru perioada următoare”.
”Am mers cu vagoanele până la Brăila, Baldovinești, un sat din apropiere, iar unii am primit în dotare și echipament militar”
”În luna mai 1944, noi, premilitarii din Subcentrul Havârna, am primit ordin să plecăm din Salcia – Teleorman, în urma frontului, pentru a amenaja amplasamente pentru tancuri, mașini, armament și soldați. Am mers cu vagoanele până la Brăila, Baldovinești, iar unii am primit în dotare și echipament militar. La marginea satului Baldovinești s-a împrejmuit un hectar de teren cu gard din sârmă ghimpată, fiind amenajat platoul de instrucție și amplasate rețele, bucătăria de campanie și corturile”, își amintește veteranul din Balinți.
”Pentru a nu fi observați de inamic, lucram doar la lumina zilei, de dimineață până seara, dar și în unele nopți cu lună”
”Rolul nostru, al premilitarilor, era de a amenaja amplasamente. Săpam tranșee de diferite dimensiuni pentru tancuri, mașini, armament și soldați. Pentru a nu fi observați de inamic, lucram doar la lumina zilei, de dimineață până seara, dar și în unele nopți în care lumina luna. Mulți dintre noi ne-am fi dorit să fim în mijlocul luptelor, însă ni s-a explicat ferm că noi suntem premilitari, că am fost instruiți, că misiunea noastră este de a amenaja amplasamente, atât de necesare în război și că ordinul primit trebuie executat. Pe tot parcursul perioadei am continuat aceste activități”.
”Drumul de întoarcere acasă a fost dificil, am mers mult pe jos, am văzut mulți morți”
”În 22 august 1944, când am aflat că s-a rupt frontul, eram cu camarazii mei la Baldovinești – Brăila. Era 9 seara. S-a dat ordin de retragere, iar noi ne-am conformat.
Drumul de întoarcere acasă a fost dificil, am mers mult pe jos, am văzut mulți morți, ceea ce a fost foarte dureros pentru noi. Ne-am gândit la familiile lor, care sperau să-i vadă întorși acasă, dar acest lucru nu mai era posibil”, povestește Ioan Lungu.
”La Ialomița, am fost nevoiți să trecem o apă, cam de un metru adâncime, care era foarte rece”
”În fuga lor, nemții aruncaseră în aer un depozit de alimente, care aproviziona liniile lor. În spatele gării erau niște șanțuri săpate de nemți și ne-am ascuns acolo. Am văzut soldați nemți, doar în camașă și pantaloni, alergând prin lanurile de porumb. Erau și soldați nemți împușcați. Rușii se apropiau și strigau: Berlinul este departe?”, își amintește Ioan Lungu ca și când s-ar fi întâmplat ieri.
”Unii dintre noi spuneau că rușii te prind și te duc în Rusia, îi ia pe tineri și îi bagă în lagăre”
”Nu știam ce să facem, încotro să o apucăm. Armata rusă ne ocupase și pe noi. Unii dintre noi spuneau că rușii te prind și te duc în Rusia, îi ia pe tineri și îi bagă în lagăre. Așa am ajuns din nou în București.
Din București ne-am reîntors în Teleorman, apoi am ajuns la Ulmeni (un Centru de Pregătire), de unde am primit ordin de serviciu și foi de tren.
Am plecat cu trenul de la Tecuci – Bârlad până în apropiere de Iași, dincolo de Podul Iloaiei.Acolo am văzut cai morți pe câmp, tunuri părăsite și grămezi de oameni morți, peste care era tras pământ. Era un miros insuportabil.
Apoi am plecat pe jos spre casă, prin Vlăsinești, Săveni, până în satul natal, Balinți din comuna Havârna, unde am ajuns noaptea”, povestește Ioan Lungu, retrăind acele momente care l-au impresionat profund.
”Părinții mei își pierduseră speranța de a mă revedea”
”Pentru că reîntoarcerea acasă a durat atât de mult timp, iar unii dintre cei plecați la război ajunseseră înaintea mea, părinții mei își pierduseră speranța de a mă revedea, așa că sosirea mea acasă, noaptea, când ei nu se mai așteptau, i-a făcut să plângă de bucurie mult timp”.
”M-a bucurat faptul că ziua de 29 aprilie a fost declarată Ziua Veteranilor de Război”
”Cu toate că atunci când am plecat la război aveam aproape 19 ani și dorința, ca orice tânăr, de a-mi apăra țara, nu m-am putut gândi că după atâta timp contribuția participanților la război ar putea fi prețuită atât de frumos de tineri și de oficialități.
M-a bucurat faptul că ziua de 29 aprilie a fost declarată Ziua Veteranilor de Război și că mulți camarazi de-ai mei au fost invitați și sărbătoriți.
Ca și ei, am primit și eu din partea domnului Ministru al Apărării Naționale scrisori de mulțumire și pachete-cadou, în anii 2022 și 2023.
La cei aproape 99 de ani ai mei și după 80 de ani de la participarea la război, mă bucur și sunt impresionat de toate aceste gesturi față de veteranii de război”, ne-a declarat Ioan Lungu.
”Firește, sunt multe de povestit pentru că am văzut și trăit multe în perioada războiului. Războiul e război. Am scăpat cu zile!”, a concluzionat veteranul Ioan Lungu.
După întorcerea de pe front, Ioan Lungu a stat acasă doi ani, până la vârsta de douăzeci de ani, când a plecat în armată. Se mândrește că ”a îmbrăcat de drept haina militară”, făcând 3 ani de armată la jandarmi, apoi a urmat Școala de Subofițeri. A lucrat în structurile Ministerului de Interne până în anul 1977, când s-a pensionat. În prezent, are gradul de maior în retragere.
A avut o căsnicie lungă și fericită, iar când soția sa a murit, acum 7 ani, a suferit foarte mult. Are două fete, care au grijă de el, mai ales de când a rămas singur.
Ioan Lungu locuiește în municipiul Botoșani și este plin de vitalitate la cei aproape 99 de ani.
Întrebat care este secretul longevității sale, Ioan Lungu a răspus: ”Dumnezeu de sus mi-a purtat grijă toată viața, iar aici am ascultat, am făcut treabă, am fost cinstit, curat și drept. Nu am fumat și nu am băut”.
Asta le recomandă veteranul de război și tinerilor de astăzi, considerând că ”oriunde te-ai duce trebuie să fii ascultător, să fii corect și să muncești”
Ioan Lungu este reprezentantul unei generaţii de aur de români care nu au ezitat să înfrunte pericolele și să garanteze cu propria viaţă viitorul poporului român.
Astăzi trăim într-o ţară liberă, independentă și mândră între naţiunile libere ale lumii și datorită faptului că oameni precum Ioan Lungu au înfruntat cu credinţă în Dumnezeu, cu dragoste de neam, cu curaj și cu gândul la cei lăsaţi acasă, toate greutăţile de pe front și toate ororile acelor vremuri, de neimaginat pentru generațiile de astăzi.
