Livada de pomi fructiferi are nevoie de îngrijiri speciale pentru a trece cu bine peste sezonul rece. Dacă pământul nu a înghețat încă, la începutul lunii puteți aplica un strat de îngrășământ la baza acestora. Tot acum, se poate aplica primul tratament de iarnă cu sulfat de cupru, însă numai în zilele în care temperaturile urcă mai sus de 5 grade Celsius.
Potrivit specialiștilor de la Agrointel.ro, pentru proteja livada de ger, puteți forma la baza pomilor un mușuroi din tulpini de floarea-soarelui sau de porumb, ori de paie. Acesta trebuie acoperit cu o bucată de tifon și așezați peste acesta, din loc în loc, pietre, pentru ca vântul să nu vă distrugă munca.
Trebuie precizat că tratamentele aplicate iarna sunt foarte importante, așa că executarea corectă a acestora vă va scuti de multe probleme în timpul anului. Tratamentele sunt aplicate, atât contra dăunătorilor, cât și pentru combaterea bolilor, ciupercilor. Contra dăunătorilor, folosim ulei horticol combinat cu insecticid care acţionează prin intoxicarea şi asfixierea larvelor şi ouălor hibernante ale acestora, cum ar fi păduchele din San Jose sau păianjenul roşu comun al pomilor. Un produs de acest gen este Confidor oil dar personalul din magazinul fitosanitar vă poate ajuta la alegerea unui produs similar.
Pentru combaterea infecțiilor cu ciuperci şi bacterii, se folosesc fungicide de contact pe baza de cupru cum ar fi zeamă bordeleză (piatră vânătă), o substanţă tradiţională, fiind soluţia cea mai ieftină şi cea mai puţin toxică dintre toate, însă este mai anevoios de preparat şi, în general, mai dificil de folosit. De precizat însă că se găsește și în comerț gata preparată.
Iată câteva reguli general valabile:
-Se efectuează la temperaturi de peste 5C;
-Respectaţi strict concentraţiile indicate pe ambalaj;
-Folosiţi echipament de protecţie (mască, ochelari);
-Țineţi animalele de casă departe de grădină când stropiţi;
-Respectaţi măsurile de igienă şi protecţia muncii afișate pe ambalaj;
-Alegeţi zile când nu este vânt puternic și probabilitatea de precipitații este scăzută;
-Aplicați întotdeauna prima dată fungicid iar uleiul după. Din moment ce principiul de funcţionare al uleiului horticol constă în formarea unei pelicule subţiri pe suprafaţa ramurilor fungicidul nu își mai face efectul, care este pe bază de contact;
-Cumpăraţi un prelungitor pentru stropitor! Se găsesc de lungimi pâna la 1.5 m, din aluminiu, ce-i drept au preţul destul de piperat dar merită fiecare bănuţ. Puteti termina stropitul de 3-4 ori mai rapid și nu mai este nevoie să cărați scara, să tot urcați şi să coborâți.