Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident. Care erau „tarifele”, la bucată!

O grupare de funcționari ai serviciilor de stare civilă, care ar fi eliberat ilegal, ani la rând, cărți de identitate românești, a ajuns în atenția anchetatorilor.

Percheziții de amploare au fost declanșate în județul Botoșani, de procurorii Parchetului General. Peste zece mii de ucraineni, moldoveni și ruși ar fi obținut documente care le permit libera circulație în spațiul european.

Pe raza unei comune din Botoșani, într-o singură locuință, figurau 6.000 de oameni, spun anchetatorii, lucru știut inclusiv de autoritățile locale.

Cel puțin 20 de funcționari publici de la serviciile de evidență a populației și stare civilă din orașul Bucecea și comuna Vârfu Câmpului din Botoșani făceau parte din rețeaua bănuită de comerț cu cărți de identitate. În birourile lor, anchetatorii au făcut percheziții.

 

Daniel Avatamaniței, viceprimarul comunei, a confirmat faptul că știa de această practică, dar le-a spus că nu este ok.

Eu le-am spus că nu este OK (...) Da, știam (nota red. Despre această practică)”, a declarat Daniela Avatamanitei, viceprimarul comunei Vârfu Câmpului.

Rețeaua ar funcționa de șase ani, iar sumele pe care le primeau suspecții pentru un document de identitate românesc ajungeau până la 450 de euro.

Cei mai mulți dintre cei care și-ar fi cumpărat pentru doar câteva sute de euro cărți de identitate românești, dar mai ales pașapoarte, sunt ucraineni, iar potrivit ultimelor estimări ar fi vorba despre peste 10.000 de astfel de persoane. Ar fi ales să își părăsească țara, mai ales după ce Ucraina a fost invadată de Federația Rusă, scrie publicația ȘtirileProTv.

Solicitanții cărților de identitate susțineau că au redobândit cetățenia română, însă nimeni nu poate spune cu certitudine că nu s-au folosit de acte false.

Mai grav, bănuiesc anchetatorii, este că printre cei care ar fi obținut fraudulos documente de călătorie românești s-au strecurat și foarte mulți ruși, care, deși pretind că s-ar fi născut în orașe precum Moscova sau Sankt Petersburg, ar fi urmași ai românilor. Temerea este că, în realitate, ar fi, de fapt, agenți sub acoperire ruși care ar fi reușit astfel să ajungă în țări din Occident!

Ca să le poată elibera actele de identitate românești acestor persoane, funcționarii publici vizați de anchetă le făceau, mai întâi, rost de domicilii pe hârtie. Moldovenii, ucrainenii și rușii ajungeau în acest fel să figureze la adrese, fără ca proprietarii să știe acest lucru, ori unde aceștia acceptau să îi ia în spațiu în schimbul a 150 de euro. În alte cazuri, adresele de domiciliu trecute în actele vândute străinilor erau în realitate niște construcții distruse și abandonate.

Funcționarii de la serviciile de evidență a populației încasau între 50 și 100 de euro pentru fiecare carte de identitate înregistrată în sistemul național. Alți 50 de euro ajungeau în buzunarele funcționarilor de la primării care emiteau documente necesare, cum ar fi, de pildă, adeverințe de rol fiscal sau copii după acte de stare civilă.

Suspecții sunt vizați de numeroase acuzații de corupție și fals, de la luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență, până la falsuri în înscrisuri oficiale ori sub semnătură privată.

Citește și Lovitură înainte de alegeri: 12 persoane arestate preventiv în afacerea cu buletine false!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prevenția salvează vieți: Măsuri anunțate la Botoșani împotriva traficului de persoane!

Tuesday, 14 July 2026

Anul trecut, 16 botoșăneni au fost salvați din situații de trafic de persoane. Dintre aceștia, doi erau minori și 14 adulți. Toți cei 16 au fost victime ale exploatării sexuale. Sunt cifre...

Un botoșănean va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava! - FOTO, VIDEO

Tuesday, 14 July 2026

Propunerea vine din partea Facultății de Inginerie Alimentară și a fost avizată în ședința Consiliului de Administrație din 7 iulie 2026. Ca urmare a acestei propuneri, Senatul USV a dec...

Teza de doctorat a preotului militar Teodor Cenușă a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură Doxologia! - FOTO

Tuesday, 14 July 2026

Preotul Teodor Cenușă s-a născut în Roznov, un mic orășel din județul Neamț. Într-un interviu din anii din urmă, preotul Teodor mărturisea că rădăcinile sunt nu doar în N...