Un tânăr care ar fi furat mii de litri de motorină, reținut în urma unor percheziții

Un bărbat de 29 de ani, din comuna Albești, a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în nopțile de 22 spre 23 noiembrie și 3 spre 4 decembrie 2022, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate și i-ar fi sustras peste 2.000 de litri de motorină, din rezervoarele a două utilaje agricole”, arată sursa citată.

Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul suspectului și la o locuință folosită de către acesta ocazional, de unde au fost ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

Spune-ne opinia ta