Tânăr reținut pentru braconaj

În cursul zilei de 12 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 din Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 23 de ani, din comuna George Enescu cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 12 iulie, în timp ce se afla, fără drept, pe fondul de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Dorohoi, însoțit de un câine din rasa ogar, a fost depistat de către agentul de pază al Ocolului Silvic, având asupra sa, un pui de căprioară, de aproximativ 3 luni, care prezenta urme recente de sacrificare.

„Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

astăzi, 12:19

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...