Surpriză? Curtea de Apel Bucureşti: Traian Băsescu a fost colaborator al Securității!

Curtea de Apel Bucureşti a admis vineri acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea lui Ceaușescu.

Deși decizia nu e definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a admis acțiunea formulată de CNSAS.

 "Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la CAB-S a-VIII-a CAF. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă", se arată în decizia instanţei.

 

Reamintim că la ultimul termen al procesului din 5 septembrie, Traian Băsescu a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securităţi. Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate "căpitan Traian Băsescu".  

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg din Marină. Mai mult, din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...