Președintele unei ferme agricole de la Săveni, trimis în judecată după ce a prezentat 9 ani acte false pentru a primi fonduri europene!

Președintele Cooperativei Agricole “Zomina Ferm” din Săveni a fost trimis în judecată în stare de libertate de Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru a obține pe nedrept fonduri europene nerambursabile.

Într-un comunicat de presă emis astăzi, procurorii au anunțat că în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 2010 – 2019, inculpatul, în calitate de președinte al Cooperativei Agricole “Zomina Ferm”, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (centralizatoare de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, formularul III.1, etc.), pentru obținerea în mod nelegal de subvenții pe suprafață pentru terenurile cu destinația pășune situate pe raza orașului Săveni, județul Botoșani.

 

Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 1.660.501 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

“În cauză, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri mobile, imobile și asupra unei sume de bani, ce aparțin celor doi inculpați (nr. președintele și cooperativa, care are calitatea de inculpat) . Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, au explicat procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Drumuri din județul Botoșani ÎNCHISE în această noapte, din cauza viscolului!

astăzi, 20:35

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Botoșani, începând de joi seara și până vineri dimineață, la ora 8.00, circulația rutieră pe DN 24...

Mama din Dorohoi a jucătorului naţionalei României a surprins în Antalya: ”Suntem cu el, i-am zis să aleagă România!”

astăzi, 18:58

În cantonamentul din Antalya al formaţiei Dinamo şi-a făcut apariţia şi mama lui Lisav Eissat, fotbalistul naţionalei României. Ea a surprins cu frumuseţea ei, dar şi cu apariţia ...

100 de ani de la nașterea Duhovnicului românilor din Athos, călugărul din Vorona Botoșanilor!

astăzi, 17:54

Avva Iulian Lazăr s-a născut pe 8 ianuarie 1926, în localitatea Vorona, judeţul Botoşani, cu numele de botez Ioan. Părinții - Ilie și Elisabeta -, oameni simpli și credincioși, nu l-au ...