Peste 1.000 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiștii botoșăneni. Au fost percheziționate 12 locuințe (video)

În cursul zilei de miercuri, 29 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Botoșani au efectuat 12 percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal de săvârșire a infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

În urma perchezițiilor de pe raza județului Botoșani au fost descoperite și ridicate 1.020 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1 și F3.

 

În total, în cadrul acțiunii de la nivel național „Foc de Artificii”, desfășurată în cursul zilei de 29 decembrie, polițiștii din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 48 de mandate de perchiziție domiciliară, fiind indisponibilizate în vederea confiscării, peste 16.000 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3 și P1, în valoare totală de aproximativ 900.000 de lei.

„Au fost înregistrate 99 de dosare penale, în cadrul cărora au fost constatate 112 infracțiuni, fiind aplicate 29  de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.900 de lei”, declară reprezentanții Poliției Române.

Polițiștii din Hunedoara au efectuat 9 percheziții domiciliare și au ridicat 750 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1, F3.

Polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din Alba au desfășurat 8 percheziții domiciliare, iar cei din Dâmbovița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în urma cărora au ridicat 450 de kilograme de articole pirotehnice, de diferite categorii.

Polițiștii din Prahova au efectuat 3 percheziții domiciliare și o acțiune de prindere în flagrant delict, fiind descoperite și ridicate aproximativ 4.500 de kilograme de articole pirotehnice, de diferite categorii.

Polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din Vrancea au desfășurat 2 percheziții domiciliare și au ridicat 850 de kilograme de articole pirotehnice, de diferite categorii.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat 2 percheziții domiciliare și au ridicat 55 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1 și F2.

Polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din Olt au desfășurat  2 percheziții domiciliare, unde au descoperit 32 kg. de articole pirotehnice de diferite categorii.

Polițiștii din Buzău au efectuat 2 percheziții domiciliare și au ridicat 40 de kilograme de articole pirotehnice, de diferite categorii. Totodată, au mai fost indisponibilizate, în urma aplicării unor sancțiuni contravenționale, 269 de kilograme de articole pirotehnice, de diferite categorii.

Polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din Mureș au desfășurat 1 percheziție domiciliară, fiind ridicate 5 kilograme de articole pirotehnice, din categoria F1.

Polițiștii din Teleorman au efectuat o percheziție domiciliară și au ridicat 35 de kilograme de articole pirotehnice, din categoria F1, iar polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din  Ilfov au desfășurat  4 percheziții domiciliare și au confiscat 180 de kilograme de articole pirotehnice, de diferite categorii.

„De asemenea, Poliția Transporturi a indisponibilizat aproximativ 4.000 de kilograme de articole pirotehnice, în cadrul unui dosar penal. În perioada 22 noiembrie – 29 decembrie, în cadrul acțiunii naționale "Foc de Artificii" au fost indisponibilizate, în vederea confiscării,  82.202  kilograme de articole pirotehnice, din categoriile de pericol F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare totală de aproximativ 3.075.700 de lei”, se mai arată în comunicatul de presă.

Au fost constituite 677 de dosare penale, în cadrul cărora au fost constatate 779 de infracțiuni, fiind aplicate 227 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 214.200 de lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...