Peste 100 de percheziții în dosarul în care sunt implicați polițiști de frontieră și vameși (și) din Botoșani! (Foto, Video)

Dosarul privește fapte de contrabandă, luare și dare de mită, trafic de produse sau substanțe toxice și abuz în serviciu.

Astăzi, 8 mai 2026, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava și polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat, în două cauze penale, 137 de percheziții, la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor instituții, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Vrancea, privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă, contrabandă calificată, luare de mită, dare de mită, divulgarea de date nedestinate publicității, trafic de produse sau substanțe toxice, complicitate la contrabandă, complicitate la traficul de produse sau substanțe toxice și  abuz în serviciu.

 

Din actele de urmărire penală a rezultat că,  în perioada iunie 2024 – mai 2026, membrii a două grupări de criminalitate organizată, cristalizate în județul Suceava, în scopul obținerii unor importante sume de bani, ar fi introdus fraudulos și ar fi comercializat pe teritoriul României, atât țigarete de proveniență extracomunitară, precum și alte bunuri sau mărfuri care ar fi fost sustrase de la controlul vamal.

Probatoriul administrat a reliefat că cele două grupuri infracționale ar fi fost organizate pe două paliere, respectiv, cel ucrainean, care ar fi avut rolul de a introduce țigaretele și mărfurile din Ucraina în România prin punctele de trecere ale frontierei Siret, Vicovu de Sus și Racovăț, inclusiv cu sprijinul unor funcționari publici (polițiști de frontieră și vameși) și segmentul românesc cu rolul de a prelua, depozita temporar și comercializa țigaretele și mărfurile pe teritoriul României.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, una dintre grupările de criminalitate organizată, ar fi introdus în România, din Ucraina, pesticide utilizate în agricultură, ce ar conține substanțe toxice interzise la utilizare în spațiul Uniunii Europene. Și în aceste transporturi, membrii ar fi beneficiat de sprijinul unor polițiști de frontieră sau lucrători vamali.

Audierile se vor desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. –  Serviciul Teritorial Suceava.

Acțiunea beneficiază de sprijinul  polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bacău, Iași, Cluj, Târgu Mureș, polițiști D.G.A.– Serviciul Județean Suceava și jandarmi din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Suceava și Botoșani și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 







 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un copil de 10 ani și mama sa au fost preluați de Ambulanță, după un accident pe drumul spre Suceava!

astăzi, 14:39

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Brehuiești, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implica...

Locuri de muncă vacante pentru botoșăneni în Uniunea Europeană!

astăzi, 14:23

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 84 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Danemarca – 4 locuri de muncă vacante pentr...

O autoutilitară de transport marfă s-a răsturnat pe un drum din Botoșani!

astăzi, 14:02

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Șendriceni. O autoutilitară de transport marfă s-a răsturnat pe DC 79. La caz au ajuns, în cel mai scur...