Percheziții și opt arestări într-un dosar de contrabandă cu țigări. Grupare condusă din închisoare, destructurată de DIICOT

Un grup infracțional organizat în contrabandă, coordonat din interiorul Penitenciarului din Botoșani, a fost destructurat, luni, de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), prin Serviciul Teritorial din Galați. În urma percheziționării a 43 de locuințe din șapte județe și din București, opt persoane au fost arestate preventiv, iar alte opt au fost plasate sub control judiciar, informează instituția.

Potrivit unui comunicat de presă emis de DIICOT, în cauză, s-a reținut că activitățile ilicite ale grupării au început în luna octombrie a anului 2019. Suspecții introduceau în mod ilegal pe teritoriul României țigarete provenite din Ucraina și Republica Moldova, prin punctele de trecere a frontierei sau peste frontiera verde din județele Suceava şi Botoşani.

„Țigaretele de contrabandă erau aduse în țară cu ajutorul unor microbuze, iar ulterior erau depozitate, transportate și valorificate atât pe teritoriul județului Galați, cât şi în alte judeţe de pe teritoriul României. Ţigările din Ucraina erau livrate de o structură coordonată de către cetăţean ucrainean, care, odată trecută ilegal frontiera de stat a României cu Ucraina în dreptul localităţii Vicovul de Sus, judeţul Suceava, preda ţigările de contrabandă către membrii grupării de pe teritoriul României care le depozitau în diverse locaţii din comuna Vicovul de Sus şi municipiul Rădăuţi. Coordonarea acestei predări se realiza telefonic de către o persoană privată de libertate, încarcerată în Penitenciarul Botoșani pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni”, relatează anchetatorii.

Prin diverse canale de comunicare, membrii grupării se înțelegeau cu privire la cantitate și preț, iar ulterior organizau transportul țigaretelor pe ruta Suceava - București.

„Ţigările din Republica Moldova erau livrate de o structură moldovenească din care făceau parte cetăţeni români şi moldoveni. Membrii grupării au pus în execuţie un plan ingenios de introducere, transport, valorificare a ţigărilor de contrabandă, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea. Astfel, au achiziționat un microbuz în a cărui podea au amenajat un spaţiu de depozitare a ţigărilor de contrabandă, în care intra o cantitate de aproximativ 10 baxuri la un transport”, precizează procurorii DIICOT.

Totodată, în interiorul microbuzului membrii grupării au montat un dispozitiv de localizare prin GPS în care au introdus o cartelă pre-pay la care avea acces cel care efectiv monitoriza deplasarea țigărilor de contrabandă de la depozit, la beneficiari.

În cursul zilei de luni, procurorii, cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 43 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași, Ialomița, Vrancea, Galați, Botoșani, Ilfov, Suceava și a municipiului București.

Au fost ridicate 21.063 de pachete de țigarete de diferite mărci, 200 de grame de cannabis, 1 kg. de bijuterii, 38 de telefoane mobile, sumele de 41.210 lei și 57.200 de euro și 32 de pachete cu materiale explozibile.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, menționează procurorii.






 

 

Spune-ne opinia ta