Percheziții în județele Botoșani și Suceava într-un dosar de evaziune fiscală și exploatare ilegală de agregate minerale!

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 14 percheziții domiciliare la imobile și sedii comerciale ce aparțin unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și desfășurarea de activități miniere fără permis sau licență, din județele Botoșani și Suceava.

În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, constând în dispozitive DVR, telefoane mobile, hard-diskuri, un sistem PC, stick-uri de memorie, documente de evidență contabilă și peste 50.000 de lei.

 

Totodată, specialiștii Administrației Naționale „Apele Române” au efectuat măsurători asupra agregatelor minerale identificate în stațiile de sortare și în spațiile de depozitare utilizate de societatea comercială, în vederea stabilirii volumului stocurilor existente.

În urma neregulilor constatate în cadrul activităților au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 66.000 de lei.

De asemenea, a fost constatată în flagrant delict o infracțiune privind exploatarea agregatelor minerale în zona de protecție a albiilor, malurilor sau construcțiilor hidrotehnice, faptă prevăzută de Legea apelor.

La finalizarea activităților patru persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, în baza unor mandate de aducere.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale, acțiuni speciale, ordine publică, rutieră și alte structuri ale IPJ Botoșani, precum și a specialiștilor Administrației Naționale „Apele Române”, ISCTR,  Gărzii Naționale de Mediu și Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...