Un tânăr de 28 de ani, din municipiul Dorohoi, urmărit internațional, după ce a fost condamnat la închisoare pentru patru furturi comise, a fost reținut, duminică, în urma percheziționării a trei locuințe, arată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Au acționat forțele din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri, dar și jandarmi și angajați ai Operațiunilor Speciale.
Tânărul a fost condamnat de Judecătoria din Dorohoi la trei ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat în formă continuată.
„Întrucât în urma verificărilor efectuate acesta nu a fost identificat la domiciliul său, existând suspiciuni că s-ar sustrage de la executarea pedepsei cu închisoare, a fost dispusă darea în urmărire la nivel național și internațional”, precizează Delia Nenișcu, reprezentanta IPJ.
Duminică, în baza informațiilor obținute ca urmare a activităților specifice, polițiștii și jandarmii au descins în trei locații de pe raza municipiului, identificând astfel persoana urmărită.
„Tânărul a fost reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării. În realizarea activităților de urmărire s-a beneficiat de sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Botoșani”, adaugă Nenișcu.