Justiție
Un bărbat care s-a cinstit bine a fost reținut de polițiștii din Botoșani, avea o alcoolemie de 1,81 în sânge!
La data de 15 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comu...
Un patron din Botoșani a fost plasat sub control judiciar pentru proxenetism!
Tinerele racolate pentru desfășurarea unor astfel de activități erau duse în hotelul pe care patronul îl administrează.
Percheziții la o primărie din Botoșani, ar fi fost eliberat un document fals!
La data de 13 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la o unitate administrati...
Botoșănean acuzat de moartea unui om, ajunge după opt ani și jumătate în fața instanței!
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului U.C.M., în vârstă de 51 de ani, din comuna Mihăileni, ...
Acord de recunoaștere a vinovăției: Un botoșănean și-a recunoscut fapta după ce, pentru a obține bani europeni, a folosit acte false!
Botoșăneanul va presta timp de 60 de zile muncă în folosul comunității. De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile aparținând in...
Un bărbat din Botoșani a fost reținut pentru proxenetism, i-a pus la dispoziția unei tinere o locuință pentru a practia prostituția!
La data de 7 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 55 de ani, din municipiul BotoÈ...
Frații Dedeman au dat statul român în judecată: Au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat!
Suprafața preluată de stat se află pe traseul viitoarei variante ocolitoare a municipiului Iași, etapa sudică destinată traficului greu. Proiectul se află în continuare în faza de d...
Primarul municipiului Iași pus sub acuzare în dosarul „Păcura” pentru abuz grav în serviciu. DNA a pus sechestru pe bunurile sale!
Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul CHIRICA MIHAI, primar al municipiului Iași, pentru săvârșirea in...
Bărbat din Botoșani urmărit internațional, arestat în Spania!
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru identificarea și depistarea unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, pe numele căruia fus...
Ilie Bolojan la DNA Iași, audiat astăzi ca martor în dosarul lui Fănel Bogos!
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri dimineață în calitate de martor în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos și fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Ba...
Fals preot ridicat de polițiștii din Botoșani dintr-o „biserică” improvizată care atrăgea sute de credincioși! (Foto)
La data de 30 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, la domiciliul și imobile ...
Judecătorul care a amânat un verdict de peste 180 de ori! Pentru aceeași abatere a fost sancționat la Botoșani!
Un judecător, fost președinte al Judecătoriei Săveni, care astăzi activează în Teleorman, se gândește de 5 ani ce sentință să dea într-un banal caz de înșelăciune. ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.20 secunde