Opt percheziții desfășurate în județ privind comercializarea de pirotehnice și țigări de contrabandă

La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, la locații din orașul Darabani, comunele Hudești, Suharău, Păltiniș și Mileanca aparținând unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

În cadrul activităților desfășurate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, peste 200 de kilograme de articole pirotehnice și peste 600 de pachete de țigarete de proveniență Republica Moldova, Ucraina și Duty Free, pentru care persoanele percheziționate nu dețineau documente legale de proveniență.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.

(Comunicat IPJ Botoșani)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...

Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!

astăzi, 13:38

În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...

Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)

astăzi, 13:23

Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...