Moarte provocată de un pumn, pe masa judecătorilor

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Botoșani, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul din Botoșani, sub acuzația de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Potrivit anchetatorilor, fapta a fost comisă pe 3 iunie a.c., pe Pietonalul Transilvaniei. Pe fondul unor relații tensionate, inculpatul a lovit cu pumnul în zona capului un bărbat în vârstă de 59 de ani, care a căzut și s-a lovit la cap. Victima a decedat după circa trei săptămâni petrecute pe patul de spital, medicii legiști stabilind că moartea a fost urmarea leziunilor suferite.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, menționează Parchetul.

Inculpatul se află în arestul Poliției, măsura fiind preventivă.

 

Spune-ne opinia ta