Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au confiscat, duminică, peste 250 de pachete de țigări de contrabandă în urma unei percheziții domiciliare efectuate la o adresă din municipiul Botoșani, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, în urma activităților desfășurate, au fost ridicate peste 5.000 de țigarete de diferite mărci, de proveniență duty-free și Republica Moldova, pentru care persoana percheziționată nu deținea documente legale de proveniență.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă în formă asimilată, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale”, arată reprezentanții IPJ Botoșani.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.