Judecătorii CCR pun cruce anulării alegerilor prezidențiale!

Judecătorii CCR arată faptul că în acest punct al procesului electoral pot examina doar contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale.

Judecătorii CCR pun cruce anulării alegerilor prezidențiale!

   Foto: stiripesurse.ro

Judecătorii Curții Constituționale au transmis un comunicat de presă, după ce mai multe voci au cerut inclusiv să anuleze primul tur al prezidențialelor, ca urmare a dezvăluirilor din CSAT conform cărora Rusia s-a implicat în alegerile din România.

”Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media cu privire la primirea unor petiții și cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcția de Președinte al României, Curtea Constituțională precizează că acestea au fost înregistrate și urmează să fie examinate conform prevederilor constituționale și legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor. În această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispozițiile constituționale, Curtea poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale”, arată un comunicat al CCR.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...