Individul care a lovit un polițist cu sabia în cap, nemulțumit de decizia magistraților botoșăneni. ”Duțu” îi critică și pe ”mascații” care nu i-au bătut frumos la ușă!

Tribunalul Botoșani l-a condamnat pe ”Duțu” la o pedeapsă de 17 ani de închisoare, el fiind acuzat de tentativă de omor calificat și trafic de persoane.

Individul care a lovit un polițist cu sabia în cap, nemulțumit de decizia magistraților botoșăneni. ”Duțu” îi critică și pe ”mascații” care nu i-au bătut frumos la ușă!

 Alexandru Huțuleac  Foto: monitorulsv.ro

Alexandru Huțuleac, zis ”Duțu”, individul care în luna decembrie a anului 2017 a lovit un polițist în cap cu o sabie în timpul unei percheziții, se consideră nevinovat și vrea să scape de condamnarea de la prima instanță.

 

Tribunalul Botoșani l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă de 17 ani de închisoare. Mai exact, a primit 15 ani pentru ultraj raportat la tentativă de omor calificat și 6 ani pentru trafic de persoane, rezultând pedeapsa finală de 17 ani (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă condamnare).

 

Acum, dosarul se află în faza de apel, la Curtea de Apel Suceava, unde se va da și un verdict final. Prezent miercuri la termenul pe care îl avea la acest proces, ”Duțu” s-a declarat nevinovat. El a pozat în victimă și spune că soluția de la Tribunalul Botoșani este ”nelegală și netemeinică” din mai multe motive.

”Nu s-a reținut situația de fapt reală cu ceea ce s-a întâmplat în acea dimineață. Mascații au intrat noaptea peste mine și conform Constituției nu aveau voie. Organele de urmărire penală nu au voie să intre noaptea deoarece se pot întâmpla incidente de genul ăsta. Poliția o fi strigat să anunțe să deschid, dar depinde unde și când au strigat. Poarta este la vreo 35 de metri de casă, care are geamuri de termopan tripan, iar eu dormeam la ora aia și nu am auzit absolut nici o somație. Nu au avut nici un dialog cu mine, au sărit gardul și au început să bată în ușă”, le-a spus Alexandru Huțuleac reporterilor de la Monitorul de Suceava.

Huțuleac le-a dat și indicații polițiștilor despre modul în care trebuie să acționeze în cazul unei percheziții.

”O percheziție nu se face cum au făcut ei. Se înconjoară casa, se ia o portavoce și se strigă <Deschide! Poliția!>, <Deschide! Poliția!>. Trebuie să dea un timp celor din casă să coboare din pat și să meargă la ușă să o deschidă. Am mai avut o percheziție în 2016, tot a DIICOT și tot cu Poliția, dar acei domni au bătut la ușă, mi-au spus cine sunt și era și lumină afară”, a menționat Huțuleac pentru sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Repartizarea computerizată la liceu a fost publicată de Ministerul Educației, sute de locuri neocupate la Botoșani!

Wednesday, 22 July 2026

Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri, 22 iulie (ora 09:00), rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a ca...

Hudeștiul marchează un moment istoric: 270 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii din sat!

Wednesday, 22 July 2026

Joi, 30 iulie 2026, comuna Hudești va îmbrăca haine de sărbătoare pentru a marca împlinirea a 270 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail ...

Ateliere de interpretare a textului CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești!

Wednesday, 22 July 2026

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează ediția a VIII-a a ateliere...