Individ abia eliberat din Penitenciar ridicat de polițiști și escortat către Curtea de Apel Suceava, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni săvârșite în Italia

La data de 28 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri au preluat un bărbat, de 44 de ani, de la poarta Penitenciarului Botoșani, unde a executat o pedeapsă de 16 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, pe numele acestuia erau emise 8 mandate europene de arestare, de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Genova, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat în concurs, tentativă la furt calificat în concurs, rezistență agravată în fața unui oficial public și evadare, infracțiuni încriminate în codul penal italian și pentru care a fost condamnat la 4 ani, 4 luni și 11 zile închisoare cu executare într-un penitenciar din Italia.

„Bărbatul a fost escortat către Curtea de Apel Suceava și ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava”, a declarat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...