În această dimineață: Sute de percheziții în dosarul cu buletine false din Botoșani!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), au pus în aplicare, în cursul zilei de astăzi, 1 iulie 2025, un număr de 206 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la locuintele unor persoane fizice.

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

 

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici dintr-un serviciu de evidența populației și o primărie, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina si Republica Moldova.

Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar și la alte atribute de identificare a persoanei, respectiv nume, prenume, data nașterii, locul nașterii, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România.

Datele menționate, care în unele cazuri prezintă o identitate diferită de cea reală a beneficiarilor, în condițiile în care marea lor majoritate au depus certificate de cetățenie română anterior falsificate, sunt incluse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor.

În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate pe baza unor certificate care atestau dobândirea cetățeniei române și care anterior au fost falsificate, cu stabilirea domiciliului la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv si chiar fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de Evidență a Persoanelor.

Astfel, în cursul anilor 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidență a populației și-au stabilit domiciliul în mod fictiv un număr de 7000 de persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state, foste republici sovietice.

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu Serviciul tehnic din cadrul PÎCCJ și gruparea de Jandarmerie mobilă Bacău.

Percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii  probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Concerte pe Siret” revine cu ediția a VI-a: Muzică, patrimoniu și comunități - PROGRAMUL

Tuesday, 4 August 2026

Între 14 și 23 august 2026, ”Concerte pe Siret” revine cu ediția a VI-a și invită publicul să descopere muzica în case istorice din zona Siretului superior. Timp de zece z...

Ștefan Bănică aduce la Botoșani ”Povestea mea”, un concert-spectacol ”cum nu am mai făcut până acum!”

Tuesday, 4 August 2026

Începând cu 21 septembrie, Ștefan Bănică va străbate țara și își va spune povestea așa cum nimeni nu a mai făcut-o până acum. Poezie, muzică și spectacol, toate cup...

Palmares de mari campioni: Sportul în care județul Botoșani excelează cu adevărat! - FOTO

Tuesday, 4 August 2026

Elisabeta Lipă a reușit în România un lucru cu totul remarcabil: a făcut performanță nu doar ca sportiv, ci și ca antrenor. Plecată din Cândeștii Botoșanilor, acolo unde se ...