Femeie arestată pentru tentativă de omor, după o ceartă conjugală cauzată de infidelitate

Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Botoșani, a fost înjunghiat de soția sa, după ce, având bănuieli că-l înșeală, acesta a confruntat-o. Femeia a reacționat violent, atacându-și partenerul cu un cuțit. Botoșăneanca a fost arestată preventiv pentru 30 de zile și este cercetată pentru tentativă de omor.

Totul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, într-o scară de bloc, de pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani. Bărbatul de 38 de ani își bănuia soția de infidelitate. Acesta ar fi strâns o serie de dovezi privind infidelitățile nevestei. Sâmbătă, bărbatul s-a întors acasă și a confruntat-o, cerându-i explicații. Soția, o femeie de 26 de ani, nu a stat prea mult la discuții și ar fi pus mâna pe un cuțit, înjunghiindu-și soțul în abdomen și în gât. Bărbatul a fugit, încercând să scape cu viață. Soția nu s-a lăsat, ci l-a urmărit până la ieșirea din bloc. Bărbatul a căzut pe stradă plin de sânge, iar câțiva trecători au sunat la 112.

 

Botoșăneanul înjunghiat a fost preluat de o ambulanță și dus de urgență la spital. Acesta a primit îngrijiri medicale și, deocamdată, este în afara pericolului.

„În urma probatoriului administrat privind cazul tinerei de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care și-ar fi înjunghiat soțul în zona abdomenului, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, în violență în familie sub forma tentativei de omor. Cercetările au fost preluate de  către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Demisia, demisia". Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru!

astăzi, 09:15

Vineri, Botoșani a cedat cu scorul de 1-3 în fața celor de la Petrolul, în etapa cu numărul 13 din SuperLiga. Golurile ploieștenilor au fost marcate de Martins (min. 27, 54) și Ion...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (429)

astăzi, 08:53

SINDROMUL ARHIP (4)   Volumul al patrulea, și ultimul din seria „Fiecare nume are omul lui” ( Editura „Pim”, Iași, 2026), e unul special. Dacă în primul vol...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 08:21

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 09:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...