După moartea unui primar din Botoșani, familia este chemată în instanță pentru un prejudiciu de 200.000 de lei!

Durere, revoltă și multă amărăciune într-o comună care încă nu și-a revenit după dispariția fostului primar.

La doar câteva luni după ce Viorel Atomei, fostul primar din Hudești, s-a stins din viață, familia sa este chemată în fața instanței de chiar instituția pe care a condus-o zeci de ani.

Soția și copiii fostului primar au fost acționați în judecată de Primăria Hudești pentru recuperarea unui presupus prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei, constatat de inspectorii Curții de Conturi în urma unui control efectuat în anul 2024. Situația a stârnit reacții puternice în comunitate, mulți localnici considerând momentul ales drept unul lipsit de omenie și respect față de memoria celui care a condus comuna ani la rând, scrie glasulnordului.ro.

 

”Sincer îmi pare rău”

Actualul primar, Dimitrie Zlei, susține însă că administrația locală a fost obligată prin lege să deschidă acțiunea în instanță.

„E o constatare a Curţii de Conturi din 2024. A dat ca măsuri să recuperăm prejudiciul. Eu mă conformez şi am spus că cea mai bună situaţie este să decidă instanţa. Nu că este o situaţie neplăcută, ci foarte neplăcută. Sincer îmi pare rău”, a declarat, pentru sursa citată, primarul Zlei.

Potrivit explicațiilor oferite de actualul primar, neregulile semnalate de Curtea de Conturi ar avea legătură cu lucrări realizate în perioada mandatului lui Viorel Atomei, mai exact construcția unei toalete la Căminul Cultural din satul Vatra și mai multe poduri de pe raza comunei.

Cu toate acestea, pentru mulți oameni din Hudești, procesul deschis împotriva familiei unui om care nu se mai poate apăra ridică serioase semne de întrebare morale. În timp ce legea trebuie respectată, localnicii vorbesc despre o situație dureroasă, în care memoria unui fost primar ajunge târâtă prin tribunale la scurt timp după înmormântare.

Instanța va decide dacă prejudiciul invocat de Curtea de Conturi este real și dacă familia fostului primar poate fi obligată la plată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

astăzi, 20:11

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...

Porturile României, în centrul unui plan de apărare cu drone. Ursula von der Leyen: „Amenințările sunt tot mai mari”

astăzi, 19:49

România poate folosi finanțările europene pentru a dezvolta producția de drone și sisteme antidronă destinate protejării porturilor și infrastructurii critice, a declarat Ursula von der L...

Avarie la o conductă din Zona Industrială a Botoșaniului, apa va curge cu presiune scăzută pe mai multe străzi!

astăzi, 17:59

S.C. Nova Apaserv S.A. informează consumatorii din municipiul Botoșani că, în data de 10 noiembrie 2026, în intervalul orar 09:00-16:00, se vor executa lucrări de remediere a unei avar...