Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Biroul Teritorial din Suceava au demarat o anchetă privind procedura de atribuire a lucrărilor de reabilitare a Teatrului „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani. Primăria a fost somată să înainteze parchetului întreaga documentație aferentă licitației desfășurate.
„În interesul cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal cu nr. de mai sus, precum și în temeiul prevederilor art. 170 alin. 1 Cod procedură penală, vă solicităm să ne înaintați, în format electronic/copie conformă cu originalul, toată documentația aferentă procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică lucrări. (...) Facem precizarea că relațiile solicitate au caracter urgent, înscrisurile urmând a fi înaintate de îndată unității noastre de parchet”, se arată într-o adresă trimisă de DNA către Primăria municipiului Botoșani.
În solicitare, procuroriii DNA nu menționează sub ce aspect desfășoară cercetările, dar numărul de înregistrare al dosarului penal arată că ancheta s-a deschis în 2022.
Licitația a fost atribuită grupării de firme SC D&D Construct SRL – SC Aedificium Projektentwicklung SRL Cluj, cu subcontractanții: SC Intelitech Group SRL, SC Meridian SRL, SC Sigma Instalgaz SRL, SC ICE Computers SRL și SC Danignisim SRL, contractul având o valoare totală de 42,9 milioane de lei, fără TVA.
Liderul asociației câștigătoare, D&D Construct SRL, a mai reabilitat câteva clădiri publice din municipiul Botoșani, printre care și sediul PSD.
Deși miercuri se afla la birou, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a amânat emiterea unui punct de vedere, precizând că va vorbi despre acest subiect săptămâna viitoare, luându-și concediu joi și vineri.