Confruntarea declaraţiilor date în faţa judecătorului: a fost punctul culminant al procesului în care fostul şef al Consiliului Judeţean Botoșani, Florin Ţurcanu, este judecat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, iar socrul său, Aristomel Anuşca, este judecat pentru complicitate la cele două infracţiuni de corupţie.
Termenul de marţi a fost cel în care Florin Ţurcanu şi omul de afaceri Marcel Bîrsan au dat declaraţii, dar nu fără emoţii: apărătorii fostului şef al judeţului au cerut ca presa să fie scoasă din sală în timp ce Florin Ţurcanu dă declaraţii, ca nu cumva Marcel Bîrsan să afle conţinutul acestora de pe fluxurile de ştiri. Judecătorul a refuzat solicitarea, astfel că procedura a fost declanşată.
În faţa instanţei, Florin Ţurcanu a declarat că în vara lui 2013 a vrut să-şi ajute socrul să-şi construiască un beci, o magazie, un dormitor şi o bucătărie mică pe terenul pe care îl cumpărase pe Aleea Pajiştei, dat fiind că acesta nu dispunea de întreaga sumă necesară investiţiei. Ca atare, a apelat la sprijinul deputatului Verginel Gireadă, cu care omul de afaceri Marcel Bîrsan, patronul Cornell's Floor, avea o relaţie foarte apropiată, pentru a-i facilita o discuţie cu constructorul, mai ales că ştia că socrul senatorului Doina Federovici şi primarul de Flămânzi, Dan Oloeriu, îşi construiseră casele în acelaşi sistem.
"Gireadă mi-a precizat că ar avea o relaţie foarte bună cu Bîrsan şi că ar putea să-l determine pe acesta să înceapă lucrarea în condiţiile dorite de noi. Ne-am deplasat la Roma, la locuinţa lui Bîrsan şi, având o discuţie pe o bancă îm faţa casei acestuia, i-am spus, de faţă cu Gireadă, că aş dori să efectuez construcţia pe terenul socrului, explicându-i că plata am putea să o facem în rate, în funcţie de disponibilităţile financiare", a declarat Florin Ţurcanu.
Dar, subliniază Ţurcanu, cerinţa era ca nu cumva Bîrsan să se folosească de acest angajament în posibila câştigare de alte licitaţii.
Fără să lămurească modul în care între cele două părţi s-a comunicat în privinţa acceptării înţelegerii şi a momentului la care lucrările au început, Ţurcanu a susţinut că nu a mai avut nicio altă întâlnire cu Bîrsan în care să discute pe această temă. În ce priveşte plata lucrărilor, fostul şef al judeţului a susţinut că în familia lărgită s-a ajuns la concluzia că pot fi folosiţi banii de la nunta sa cu deputatul Roxana Anuşcă, precum şi orice alte disponibilităţi financiare, dar că nu ştie câţi bani ar fi luat socrul său din casă, "pentru că nu avea timp să discute acest subiect".
"Nu aveam timp să stau de vorbă cu socrul meu în fiecare zi, pur şi simplu nu am discutat cu socrul meu despre ce sumă a avansat din fonduri proprii. Proprietatea asupra lucrărilor era a socrului şi am considerat că am contribuit suficient la achiziţionarea acestora. Practic, banii de nuntă, proprietatea mea şi a soţiei, în jur de 90.000 de lei, au fost daţi fără contraprestaţie socrului meu", a susţinut Florin Ţurcanu.
Mai mult, după ce lucrările de construcţie s-au încheiat în decembrie 2013, în anul următor, socrul său ar fi ridicat un foişor, transformat ulterior în două dormitoar,e precum şi o magazie folosită de asemenea drept spaţiu de locuit, materialele de construcţie fiind procurate de firma Florea- Carn, deţinută de Florea Ţurcanu. Cât despre lucrările obţinute de Cornell's Floor la primăriile Avrămeni şi Dângeni, Florin Ţurcanu a declarat că, înainte de orice împărţire a banilor de la CJ, aveau loc consultări cu toţi primarii din judeţ, aşa cum prevede legea, dar nu a avut nicio discuţie neoficială cu primarii Ioan Bucatariu şi Cătălin Rotundu privind alocări de bani către cele două primării, bani care să ajungă la firma lui Bîrsan.
Reversul medaliei: varianta Bîrsan!
Cu mult mai puţine amănunte s-a prezentat în instanţă Marcel Bîrsan. Codindu-se iniţial în a face declaraţii, pentru a nu-şi periclita situaţia în procesul care se desfăşoară la Curtea de Apel Suceava şi în care şi-a recunoscut vinovăţia privind darea de mită către Florin Ţurcanu, omul de afaceri a preferat să povestească varianta lui, omiţând însă date concrete.
A susţinut că, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu Florin Ţurcanu şi cu Verginel Gireadă, nu s-a discutat despre anexele pe care dorea să le construiască Aristomel Anuşca pe Aleea Pajiştei, discuţia cu acest subiect având loc ulterior, fără martori. "S-ar putea ca o dată să fi fost la mine acasă, într-o seară, şi Gireadă, dar nu-mi aduc aminte ce anume am discutat şi nici nu ştiu unde am stat împreună. Exclud însă ca discuţii în legătură cu construcţia (lui Aritstomel Anuşca, n.r.) să se fi purtat în prezenţa lui Gireadă", a susţinut Marcel Bîrsan.
Practic, atât Ţurcanu cât şi Bîrsan admit o întâlnire la care ar fi participat şi Verginel Gireadă, dar contextul este diferit. Cât despre cum s-a ajuns la lucrările publice şi cum s-a încheiat contractul pentru construcţia de pe Aleea Pajiştei: "Nu-mi aduc aminte exact cum s-au întâmplat lucrurile, dar cred că l-am trimis pe Aristomel Anuşca la cumnatul meu, Grigoreanu Elisei, spre a încheia contractul de lucrări cu acesta. Pe parcursul colaborării i-am spus lui Ţurcanu că aş dori să obţin executarea lucrărilor privind drumul Botoşani- Curteşti- Cristeşti şi pe cele de la Mânăstirea Coşula. Am exprimat această dorinţă şi solicitare cam ca o răsplată pentru că am fost de acord să execut lucrările pentru inculpatul Anuşcă", a declarat Marcel Bîrsan.
Potrivit acestuia, materialele folosite la construcţie au fost cumpărate de cumnatul său de la furnizor, iar el a facturat manopera aferentă, piatra, buldoexcavatorul, iar cumnatul său a facturat mai departe către Aristomel Anuşcă. De asemenea, a mai arătat omul de afaceri că din discuţiile avute cu Florin Ţurcanu, acesta i-ar fi spus să se ducă la primarii de Avrămeni şi Dângeni şi să le spună acestora că el poate, prin firma sa, să execute lucrările de care aveau nevoie. Lucru pe care de altfel, spune Bîrsan, l-a şi făcut. Însă, a adăugat Marcel Bîrsan, la un moment dat, Ştefan Codău, unul dintre şoferii de la CJ, i-ar fi spus că orice are să-i transmită lui Ţurcanu, să o facă prin el, pentru că Ţurcanu nu doreşte să mai fie văzuţi împreună.
"Deşi Ţurcanu nu mi-a spus niciodată că mă va ajuta, eu am dedus că voi primi un astfel de ajutor (constând în lucrări publice, n.r.). Într-un fel, eu simt că Ţurcanu m-a înşelat, lăsându-mă să cred că voi primi ceva la schimb pentru lucrările executate", a declarat Marcel Bîrsan. În schimb, a contrazis declaraţia lui Ţurcanu referitoare la lucrările de construcţii pe care firmele sale le controlează le-ar fi făcut familiei Federovici sau primarului Oloeriu.
După declaraţiile lui Bîrsan, a fost rândul apărătorilor lui Ţurcanu să-l chestioneze, una dintre întrebările adresate de aceştia făcând referire la o prezumtivă situaţie penală în care s-ar fi aflat Marcel Bîrsan înainte de declaraţiile făcute la Direcţia Naţională Anticorupţie la faza de urmărire penală. Judecătorul a respins întrebarea. În timp ce cei doi dădeau declaraţii, pe holul Tribunalului aşteptau să fie chemaţi la audieri primarii de Avrămeni şi Dângeni.
Cert este că declaraţiile celor doi au avut prea puţine puncte comune, Florin Ţurcanu şi Marcel Bîrsan încercând să-şi demonstreze buna-credinţă în faţa instanţei. Urmează însă alte termene în procesul care se anunţă lung şi consumator de resurse.
Despre susţinerile DNA în privinţa lui Florin Ţurcanu, citiţi aici:
Zi de 13 cu ghinion! Florin Ţurcanu şi socrul său, TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ de DNA!
Declaraţii contradictorii în procesul fostului şef al CJ: Ţurcanu şi Bîrsan se contrazic flagrant!
Madalina Ursuleanu Wednesday, 16 November 2016 JustițieSpune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.13 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici