Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, este la un pas de a fi eliberat din închisoare.
După ce comisia din cadrul Penitenciarului Botoşani şi-a dat avizul pentru eliberarea condiţionată a acestuia, Conţac a fost adus vineri în faţa instanţei de judecată, la Judecătoria Botoşani.
El a fost asistat de nora sa, Alina Conţac, avocat în cadrul Baroului Botoşani.
"Am fost un deţinut model şi am respectat toţi colegii şi angajaţii Penitenciarului", a spus Conţac în faţa magistraţilor.
După ce avocata a menţionat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru eliberarea condiţionată, spunând că acesta ar fi executat 368 de zile de detenţie, aici fiind incluse şi zilele câştig obţinute prin activităţi la renovarea capelei penitenciarului şi a celulei în care a stat închis, la câteva ore completul de judecată a admis cererea de eliberare condiţionată.
Deczia nu este însă definitivă şi poate fi atacată de procurori.
Constantin Conţac a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alături de fiul său Liviu Conţac, la câte trei ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie.
"Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului Botoşani. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Conţac Constantin, în prezent p.p.l. în Penitenciarul Botoşani, de sub puterea mandatului de executare nr. 213/2012 al Tribunalului Braşov. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2013", se arată pe site-ul Judecătoriei Botoşani
Constantin Conţac, la un pas de eliberare! Instanţa i-a admis cererea
Stiri Botosani Friday, 13 September 2013 JustițieSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...
Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO
Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...
E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto
Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde