Comune din Botoșani răscolite de polițiști, 120 de kilograme de carne de vânat descoperită!

În urma perchezițiilor efectuate au mai fost găsite și articole pirotehnice. 

La data de 23 ianuarie 2026, în cadrul activităților specifice de documentare și cercetare efectuate într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de braconaj, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară pe raza comunelor Unțeni, Blândești și Gorbănești, județul Botoșani, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea faptelor.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate mai multe dispozitive electronice, ce conțin date cu valoare probatorie, în vederea exploatării acestora.

 

De asemenea, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri utilizate la comiterea faptelor de braconaj, precum și unelte și arme folosite la capturarea și uciderea vânatului.

Totodată, la locațiile vizate au fost identificați 15 câini din rasa metis de ogar, iar în urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 de lei.

Cu prilejul perchezițiilor, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 120 kg de carne de vânat. Aceasta fiind ridicată și predată Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, în vederea efectuării unei expertize pentru stabilirea speciei, caracteristicilor și a prejudiciului cauzat.

La domiciliul uneia dintre persoanele bănuite, au fost identificate și articole pirotehnice din categoria P1, fiind dispusă extinderea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind regimul materiilor explozive.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu certitudine a tuturor împrejurărilor comiterii faptelor, urmând ca, la finalizarea acestora să fie dispuse masuri legale.

La activitățile au participat, polițiști criminaliști, polițiști din cadrul structurilor operative, jandarmi și luptători ai unei structuri de acțiuni speciale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...