Captură impresionantă la locuința unui traficant de droguri din Botoșani, ce au descoperit polițiștii!

Polițiștii Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracțională a unei personae  cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

 Din cercetările efectuate a reieșit faptul că o persoană ar fi deținut și comercializat diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină) către consumatori din județul Botoșani.

 

În urma unor percheziții efectuate, în locuința și în autoturismul persoanei cercetate, au fost descoperite și ridicate peste 230 de grame de cocaină, 134 de grame de substanță cristalină 4-CMC, 516 comprimate de ecstasy și peste 430 de grame de substanță psihoactivă 2-MMC, ambalate în diverse pungi și casolete, mai multe cântare, peste 140.000 de lei, precum și alte mijloace de probă.

Pe 9 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au reținut o persoană, pentru 24 de ore.

O zi mai târziu, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute  pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...