Botoșăneni acuzați că au furat componente ale unor mașini parcate. Suspecții au fost arestați preventiv

Doi bărbați din județul Botoșani, de 26 și 35 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de furt calificat. Cei doi sunt acuzați că au sustras componente ale unor autoturisme parcate în orașul Târgu-Neamț.

„Investigațiile efectuate până în prezent au relevat faptul că, în noaptea de 30 spre 31 mai a.c. cei în cauză ar fi sustras filtrele de particule de la două autoturisme staționate pe raza orașului Târgu-Neamț”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) din Neamț.

Polițiștii au reușit să adune suficiente probe împotriva suspecților punând în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, la locații de pe raza județului Botoșani.

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor bănuite de comiterea faptei. Cei doi au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierii, iar în baza probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore”, au mai arătat sursele citate.

În activități, au fost angrenați polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Dorohoi și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta