Botoșăneanul care le-a omorât pe cele două femei din Italia a încercat să inducă în eroare carabinierii! Ce a făcut logodnica lui!

Apar elemente noi în cazul dublei crime din Italia. Cel puțin 20 de camere stradale de supraveghere îl surprind pe principalul suspect, botoșăneanul de 24 de ani, la locul și ora crimelor. 

Individul se află în custodia carabinierilor, iar magistrații italieni au decis că va rămâne în arest.

Principalul suspect, Amar Edgar Nedelkov, de 24 de ani, din comuna Trușești, județul Botoșani, a refuzat să dea declarații în fața instanței din Agrigento, unde a fost dus pentru confirmarea mandatului de arestare.

Amar Edgar Nedelkov este în arest pentru uciderea Deliei Zărnescu și a Mariei Rus, două prietene de 58 și 54 de ani din Sicilia.

A încercat să îi păcălească pe anchetatori, logodnica a refuzat

Crimele au avut loc după ce suspectul participase la petrecerea dată de una dintre femei. Jurnaliștii italieni spun că individul a încercat să-i ducă pe carabinieri pe o pistă greșită, și anume că și-ar fi petrecut noaptea de joi spre vineri împreună cu iubita sa, potrivit StirileProTV.

„Are o logodnică de 24 de ani, tot româncă, iar aceasta i-a demontat alibiul. El i-a cerut iubitei să spună că au fost împreună la bar în acea noapte. Prietena a negat, însă, varianta lui”, a declarat Gabriele Terranova, jurnalist Grandangolo Agrigento.

Edgar Nedelcof este un cunoscut al polițiștilor din Naro, dar cu antecedente penale pentru altercații, distrugere și incendiere la o fermă la care a lucrat.

”Era agresiv!”

Soțul Mariei Rus, una dintre victime, susține că îl cunoștea pe suspect și că l-ar fi ajutat chiar el să muncească în Italia.

„L-am dus la lucru două zile și după nu l-am mai dus la lucru, nu l-am mai luat cu noi. Nu, nu! A mai furat și a mai dat foc la sera cu flori, a mai furat porci, era agresiv”, spune Florin Rus, soțul Mariei Rus.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă îl plasează la locul crimelor.

„Avea cazier judiciar pentru distrugere, furt, amenințare și incendiere, dar nu pentru tentativă de crimă. Sunt o mulțime de camere, mai mult de 20 pe ambele străzi, care l-au surprins intrând și ieșind de acolo”, a precizat Gabriele Terranova, jurnalist Grandangolo Agrigento.

Anchetatorii au adus și un câine de urmă pentru a depista substanța pe care a folosit-o suspectul pentru a incendia trupul Mariei Rus.

În ziua în care Delia și Maria vor fi înmormântate, în Naro, orașul în care au avut loc crimele, va fi zi de doliu declarat de municipalitate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Microbuz plin cu români, accident grav în Austria! Răsturnat între copaci după ce șoferul a pierdut controlul volanului

Friday, 26 June 2026

Opt cetățeni români au fost răniți într-un accident rutier produs în Austria, după ce microbuzul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a prăbușit pe o pantă. ...

S-a tras la sorți programul noului sezon din Superliga. FC Botoșani joacă primul meci în deplasare!

Friday, 26 June 2026

Vineri, 26 iunie, la București a avut loc tragerea la sorți a programului competițional din Superligă, ediția 2026-2027. Echipele care vor evolua în Liga 1 în sezonul 2026/2027 sun...

Prezentul care batjocorește Cultura orașului: Mormântul unui mare muzicolog zace ”vandalizat, cu crucea sfărâmată, abandonat, neîngrijit și în paragină” în Cimitirul Eternitatea din Botoșani!

Friday, 26 June 2026

În luna mai a acestui an, prof. Vania Atudorei, trăitor în Canada, s-a întors în Botoșani, orașul natal, și a vizitat Cimitirul Eternitatea, loc în care își do...