Botoșăneanul care a ucis două românce în Italia, supus unei expertize psihiatrice în penitenciar!

Avocatul lui Amar vrea astfel să demonstreze că tânărul de 24 de ani, din Trușești, nu a avut discernământ în momentul comiterii celor două crime.

Botoșăneanul care a ucis două românce în Italia, supus unei expertize psihiatrice în penitenciar!

   Foto: grandangoloagrigento.it.

Amar Edgar Nedelkov, de 24 de ani, din comuna Trușești, județul Botoșani, este în arest pentru uciderea Deliei Zărnescu și a Mariei Rus, două prietene din Sicilia.

Un raport psihiatric va face lumină asupra stării reale de sănătate mintală a lui Omar Edgar Nedelkov, botoșăneanul de 24 de ani arestat la începutul lunii ianuarie în cazul masacrului care a culminat cu uciderea Mariei Rus, de 54 de ani, și a Deliei Zărnescu, de 58 de ani.

Expertiza psihiatrică a fost dispusă de judecătorul de instrucție al Tribunalului Agrigento, care a admis cererea apărării. Evaluarea psihiatrică va fi efectuată în închisoarea unde se află în prezent tânărul de 24 de ani, potrivit grandangoloagrigento.it.

 

Botoșăneanul este acuzat de dublă crimă și profanare de cadavre, cu circumstanță agravantă de cruzime.

Apărarea dorește să evidențieze incapacitatea de discernământ a botoșăneanului la momentul comiterii crimelor.

Masacrul, care a avut loc în dimineața zilei de 5 ianuarie, s-a produs în succesiune rapidă și cu o brutalitate extremă. Toate indiciile adunate de carabinieri conduc direct la tânărul de 24 de ani.

Cercul se închide din ce în ce mai mult în jurul lui Nedelkov. Imaginile de la camerele de securitate îl imortalizează la locul crimei. Mărturia prietenului, cu care petrecuse seara împreună la locuința uneia dintre cele două victime și cu care se certase și el, este clară și plină de dovezi. Anchetatorii s-au prezentat astfel la nouă dimineața la domiciliul tânărului de 24 de ani și au găsit în camera acestuia pantofi albi îmbibați în sânge, compatibili cu urmele pașilor găsite la locul crimei; blugi, cămașă și un prosop pătat de sânge.

Totodată, anchetatorii au audiat-o pe fosta iubită a suspectului, dar și pe proprietarul unui bar din localitatea în care Nedelkov declarase că a plecat. Prima, după ezitări inițiale, a confirmat că a primit apelul de la botoșănean, care îi ordonase să mintă poliția. Al doilea a negat categoric prezenta suspectului la bar.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...