Botoșănean urmărit internațional, arestat pentru furturi în Austria

La data de 15 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis de către autoritățile austriece, un mandat european de arestare.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt de tip comercial, sustragere de documente, furt de mijloace de plată fără numerar, pe teritoriul Austriei.

Acesta a fost identificat în municipiul Botoșani, fiind escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată.

(Comunicat IPJ Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...