Bărbatul care și-a înjunghiat soția a fost reținut de polițiști

Bărbatul în vârstă de 55 de ani care și-a înjunghiat soția, vineri seară, a fost reținut pentru 24 de ore, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

Potrivit sursei citate, femeia ar fi fost înjunghiată de mai multe ori, în timp ce se afla la domiciliu.

„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit ca cele sesizate se confirma, fiind vorba despre o femeie, de 43 de ani, care ar fi fost înjunghiată de către soțul sau, de 55 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun. Agresiunea s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri în familie. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat la scurt timp de la comiterea faptei, pe o stradă din municipiul Botoșani, fiind imobilizat și condus la audieri", a afirmat Nenișcu.

Conform aceleiași surse, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, sub coordonoarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta