Bărbat reținut pentru infracțiuni la regimul rutier

În cursul zilei de duminică, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Lt. Olinescu au observat că un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a adăugat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

În urma probatoriului administrat, față de bărbat a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...