„Adio, dar rămân cu tine”. O consilieră locală a învins PSD în instanță, pentru a-și menține calitatea de membru și funcția

Consiliera locală Daniela Roșu face, oficial, parte din organizația județeană a PSD, în ciuda faptului că liderii filialei au exclus-o, printr-o decizie adoptată pe 16 mai, pe motiv de trădare. Instanța s-a pronunțat vineri în cazul excluderii membrei de partid, arătând că procedura a fost una abuzivă.

Daniela Roșu a venit în plenul Consiliului Local (CL) al municipiului Botoșani la finele lunii septembrie a anului 2019, la scurtă vreme de la aderarea în PSD. Aceasta a fost considerată trădătoare de către colegii de partid după ce a votat la unison cu membrii liberali ai CL un proiect de hotărâre referitor la învestirea unui consiliu de administrație în fruntea Eltrans. În urma excluderii sale, Roșu a atacat decizia organizației în instanță, dosarul fiind analizat în trei complete de judecată.

„Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de Roşu Daniela- Cristina în contradictoriu cu pârâtul Partidul Social Democrat – Organizaţia Locală a Municipiului Botoşani. Admite cererea având ca obiect anulare act formulată de Roşu Daniela- Cristina. Anulează hotărârea nr. 1 din 16.05.2020, emisă de PSD Organizaţia Judeţeană PSD Botoşani, Organizaţia Locală a Municipiului Botoşani. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 03.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în sentința pronunțată de Tribunalul din Botoșani.

Sentința nu este definitivă, PSD având drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.

 

Spune-ne opinia ta