A furat bani și un televizor dintr-o societate comercială, polițiștii botoșăneni l-au „achitat”!

Tânărul de 30 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a întâmplat în noaptea de 30 spre 31 martie, în orașul Săveni. Bărbatul, domiciliat în aceeași localitate, ar fi pătruns fără drept într-o societate comercială și ar fi sustras o sumă de bani și un televizor.

Pentru probarea activității infracționale, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la locuința tânărului și alte locații folosite de acesta, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

Astfel, în cursul zilei de 2 aprilie, polițiștii din Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele individului.

„Ulterior, acesta a fost condus la sediul poliție, unde a fost reținut, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a declarat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...