10.000 de lei strânși de la o întreagă familie pentru a plăti șpaga managerului de la „Mavromati”. Tratativele purtate în spălătorie și banii încasați la plic!

Dosarul de mare corupție al Monicăi Adăscăliței, managerul Spitalului Județean de Urgență din Botoșani, scoate la iveală faptul cum o întreagă familie s-a mobilizat pentru strângerea din scurt a unei sume de 2000 de euro ce ar fi fost finalmente oferită cu titlul de mită oficialului din aănătate pentru „plantarea” unei persoane într-un post din cadrul unității spitalicești.

Dosarul de mare corupție instrumentat de DNA Suceava scoate la iveală metehnele de neoprit din sistemul public de sănătate din România și arată cum persoane neprofesioniste și nepregătite acced pe posturi ce implică stabilirea de diagnostice și tratarea oamenilor bolnavi.

Astfel, potrivit datelor din dosarul care se află la Tribunalul Suceava, managera Monica Adăscăliței, ar fi început comiterea faptelor de mare corupție imediat de la instalarea sa ca manager interimar la SJU Botoșani.

Reamintim faptul că Monica Adăscăliței se află în arest la domiciliu pentru 30 de zile, fiind cercetată pentru trafic de influență și mită.

Era loc pentru orice „plătitor” la SJU Botoșani

În dosarul aflat la Tribunalul Suceava se arată că una dintre candidatele pentru posturile libere din SJU Botoșani i-ar fi dat nașei sale suma de 10.000 de lei, echivalentul a 2.000 de euro, atât cât i-a cerut aceasta, spunându-i că va da mai departe suma de bani unui funcționar din cadrul Spitalului Județean Botoșani cu care va discuta pentru a interveni în favoarea sa, în scopul obținerii încheierii unui contract de prestări servicii de asistent medical generalist, sens în care ruda candidatei a invocat numele managerului spitalului, Monica Adăscăliței.

Astfel, aceasta a povestit în fața anchetatorilor DNA Suceava, că în perioada 2017 – 2020, a urmat cursurile Școlii Postliceale Enescu Longinus, după care în anul 2022 s-a angajat la un cabinet stomatologic din Botoșani, unde prietenul său lucrează ca tehnician dentar, lucrând până în decembrie 2022, când din cauza unor probleme de sănătate a renunțat la acel loc de muncă, scrie publicația știripesurse.ro.

Întrucât dorea să învețe meseria de asistent medical, în luna iunie 2023, a decis să se înscrie la voluntariat în Spitalul Județean Botoșani, sens în care a depus o cerere de voluntariat, pe Secția UPU.

Despre intențiile sale, a discutat atât cu familia și cu prietenul ei, cât și cu nana ei, cu care vorbea cel mai des, pe telefon, pe whatsapp.

În cadrul discuțiilor purtate în perioada voluntariatului, femeia s-a consultat cu nana ei despre șansele de a se angaja ca asistent medical la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani având în vedere că în cursul anului 2023 a fost emisă o ordonanță de urgența a Guvernului prin care s-au blocat angajările în spitale pentru o perioadă.

Nana fetei i-a spus că o să se intereseze și o să revină cu un răspuns. Ulterior, femeia i-a spus acesteia să-și depună documentele pentru înregistrarea unui PFA, la ANAF Botoșani, având ca obiect prestări servicii de asistent medical generalist, spunându-i că deține informații că vor fi făcute angajări la Spitalul Județean Botoșani în baza unor contracte de prestări servicii.

Garanții de angajare de la nașa mare...

Nașa fetei i-a spus acesteia, în același context, că a aflat despre acele informații de la managera SJU Botoșani, pe care a invocat că o cunoștea, rezultând din discuțiile purtate cu nana ei, că era prietenă cu Adăscăliței.

De asemenea, i-a spus fetei interesate că persoana care o va putea ajuta să încheie un contract de prestări servicii la Spitalul Județean Botoșani era managerul Adăscăliței, cu care a asigurat-o că a vorbit despre ea.

Martora T. Diana-Ștefania i-a povestit prietenului său despre intențiile sale și a obținut de la el suma de 7.000 de lei, iar de la sora ei a obținut diferența de 3.000 de lei până la 10.000 de lei.

Zis și făcut. Din 1 noiembrie 2023 fata a încheiat un contract de prestări servicii cu Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani.

Blândețea instanței

Fosta șefă a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, Monica Adăscăliței, reținută de procurorii DNA Suceava pentru luare de mită, a fost plasată în arest la domiciliu de un judecător de la Tribunalul Suceava, după ce DNA a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile cu scopul de a proteja unele probe ulterioare.

Concret, DNA a cerut arestarea preventivă a femeii pentru a nu exista riscul ca, prin prisma funcției deținute, să influențeze unele probe precum unii martori, inculpați sau chiar unele documente existente la nivelul unității medicale.

După soluția dată de instanța de judecată, aceea a arestului la domiciliu pentru 30 de zile, ambele părți implicate în dosar, adică procurorii DNA și Monica Adăscăliței, au contestat decizia magistraților.

În cursul zilei de luni, 25 martie, judecătorii din Suceava au respins cererea procurorilor DNA, dar au acceptat-o pe cea a medicului Monica Adăscăliței. După noua hotărâre a judecătorilor a fost schimbată doar adresa unde fostul manager va sta în arest.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

astăzi, 20:10

Social-democratul le-a arătat oficialilor europeni că nicio altă țară europeană nu a scris în Planul său pentru Redresare și Reziliență un prag raportat la PIB care să limiteze creșt...

Locuință dintr-o localitate din Botoșani, cuprinsă de flăcări: Proprietarul a suferit arsuri!

astăzi, 19:30

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Draxini. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale ...

Cosmin Andrei: „Am atins pragul de 10.000 de botoșăneni care au răspuns la consultarea publică privind evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Vechi!”

astăzi, 18:40

„Le mulțumesc tuturor botoșănenilor care au răspuns consultării privind evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric. În urma susținerii pe care am primit-o de la dumneavoa...