În cursul zilei de 5 aprilie, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinci incendii izbucnite în locuințele sau gospodăriile unor localnici din Flămânzi, Hudești, Concești, Dimacheni și Baisa.
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc sunt: coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, scrutcircuit electric, mijloc de încălzire locală nesupravegheat şi foc deschis în spații deschise.
Pentru stingerea celor cinci incendii şi înlăturarea efectelor, au intervenit, în total, 43 de pompieri militari și voluntari. Pagubele au fost estimate la cca. 20.000 de lei.
Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 200.000 lei.
Sărbătorile Pascale se apropie, iar cetăţenii desfăşoară în gospodării o serie de activităţi pentru pregătirea hranei și igienizarea curților.
În ultimii ani, mai mulţi botoşăneni au avut de suferit fie de pe urma unor incendii provocate din neglijenţă, fie din cauza unor accidentări (plăgi tăiate, arsuri).
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani vă recomandă:
- menţineţi permanent curăţenia şi ordinea în bucătării sau spaţii de preparare a hranei (exemplu: se curăţă petele/scurgerile de grăsimi/ulei, se amenajează cutii pentru cârpele îmbibate cu grăsimi, separat de cele pentru resturi de ţigări, se păstrează cârpele de lucru departe de sursele de aprindere);
- utilizaţi aparatele electrocasnice de tipul cafetierelor, friteuzelor, cuptoarelor cu microunde, cuptoarelor electrice şi altele similare conform instrucţiunilor producătorilor şi deconectaţi-le întotdeauna de la priză, atunci când nu sunt folosite;
- păstraţi sursele de foc, cum sunt chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz şi altele asemenea, în locuri în care nu au acces copiii;
- depozitaţi materialele combustibile la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 cm faţă de sobele din cărămidă sau teracotă;
- supravegheaţi mijloacele de preparare a hranei atât timp cât ele vor fi în funcţiune;
- depozitaţi cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire într-un loc amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;
- evitaţi supraalimentarea mijloacelor de preparare a hranei şi suprasolicitarea instalaţiei electrice;
- folosiţi focul deschis la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje ;
- depozitaţi produsele alimentare/culinare, precum ulei/grăsime, alcool, care prezintă pericol de incendiu, la distanţă de siguranţă faţă de sursele de aprindere;
- supravegheaţi copiii în permanenţă şi nu îi lăsaţi singuri în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;
- amplasaţi în bucătării un stingător sau o pătură de incendiu pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu.
Pentru a se evita accidentările (plăgi tăiate, arsuri) se recomandă ca activităţile casnice să nu fie desfăşurate de către persoane în stare de ebrietate.
Zi "fierbinte": Cinci incendii, cu pagube de 20.000 de lei!
Stiri Botosani Thursday, 6 April 2017 EvenimentSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Militarii din Botoșani au urcat pe podium la Maratonul Nordului! (Foto)
Șase militari din Botoșani au participat, în weekend-ul care a trecut, la Maratonul Nordului din Botoșani. Dintre aceștia, o persoană a urcat și pe podium. Traseul competiției a oferit...
Zilele „Ștefan Luchian” la prima ediție, cu expoziții și Sesiunea Națională de Comunicări Științifice!
Comunitatea artistică și științifică din Botoșani celebrează moștenirea marelui pictor născut la Ștefănești prin inaugurarea primei ediții a manifestărilor culturale grupate sub genericu...
Fetiță de 12 ani în stop cardio-respirator, după ce a fost lovită de mașina condusă de un botoșănean!
Un grav accident de circulație a fost anunțat astăzi în Mureșenii Bârgăului. Un autoturism a lovit un copil de 12 ani. Victima a fost găsită în stop cardio-respirator. Acci...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.70 secunde